ZF 24

Marjele dobânzilor la credite şi depozite în lei au crescut în februarie, în timp ce la cele în euro marjele au stagnat

Marjele dobânzilor la credite şi depozite în lei au...

Autor: Roxana Rosu

04.04.2017, 14:30 385

Marjele nete de dobândă au crescut în primele două luni ale anului  pentru creditele şi depozitele în lei, în timp ce la cele în euro marjele au stagnat sau s-au redus pe fondul declinului costurilor de finanţare spre niveluri minime istorice, sub influenţa politicii monetare a Băncii Centrale Europene.

Astfel, la creditele şi depozitele în lei marja a crescut cu 12 puncte bază ytd (creştere de la începutul anului), la cele în sold, şi cu 55 puncte bază ytd la cele noi, potrivit unei analize realizate de Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.

 Pe de altă parte, pe segmentul euro marja netă de dobândă a stagnat la creditele/depozitele noi şi s-a redus cu şapte puncte bază ytd la cele în sold.

Raportat la luna februarie, statisticile BNR arată că pe de o parte, pe segmentul credite/depozite în RON se observă o majorare a marjelor nete de dobândă, pe fondul accelerării inflaţiei şi a intensificării percepţiei de risc, date fiind tensiunile din sfera publică.

Pe de altă parte, la nivelul creditelor/depozitelor în EUR marjele nete de dobândă s-au diminuat, evoluţie influenţată de politica monetară relaxată fără precedent implementată de Banca Centrală Europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO