ZF 24

Medicul care a refuzat internarea unei paciente în Spitalul Băicoi şi-a dat demisia

Medicul care a refuzat internarea unei paciente în...

Autor: Laura Petrescu, Mediafax

08.01.2018, 14:51 317

Directorul Spitalului Orăşenesc Băicoi, Andreea Irimescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că medicul Marta Coman, filmat în timp ce era de gardă şi a refuzat să interneze o pacientă, şi-a dat demisia şi nu va mai face gărzi în unitatea spitalicească.

”Dânsa avea contract de colaborare cu noi pentru efectuarea unor gărzi. Este angajată la Spitalul din Drajna. S-a întrerupt colaborarea cu dânsa. A fost cu un pas înaintea noastră, ca să zic aşa. A solicitat dânsa prima încetarea contractului. Oricum, decizia ar fi fost aceeaşi şi a comisiei de disciplină şi a consiliului de etică. A renunţat însă dânsa la contracul de colabore cu noi”, a declarat Irimescu.

Potrivit acesteia, în faţa comisiei de disciplină a spitalului, medicul Marta Coman şi şi-a cerut scuze pentru comportamentul său.

”Şi-a cerut scuze şi familiei. Susţine că nici dânsa nu era într-o stare de sănătate prea bună, era şi un volum mare de muncă. Dânsa spune că a avut la început, cu familia, un schimb de replici mai dur. Şi-a pierdut răbdarea”, a afirmat directorul Spitalului Orăşenesc Băicoi.

Marta Coman este medic pneumofiziolog şi făcea gărzi la Spitalul Orăşenesc Băicoi de un an şi jumătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO