Reţeaua de servicii medicale MedLife începe extinderea lanţului de centre dedicate sănătăţii mintale MindCare şi deschide a doua unitate de acest tip, la Constanţa, după cea de la Bucureşti, estimând că alte trei centre similare vor fi inaugurate până la finalul anului.
Conceptul are o experienţă de peste 12 ani în Capitală iar pe termen mediu şi lung MedLife îşi propune să dezvolte reţeaua MindCare la nivel naţional.
MindCare este un centru de excelenţă în sănătate mintală care adresează toate categoriile de vârstă - adulţi, copii şi adolescenţi, oferind servicii de psihiatrie şi psihoterapie, plecând de la terapii individuale şi de grup la evaluări psihologice complexe sau ateliere de informare şi suport.
"Deschiderea noului centru MindCare în Constanţa subliniază angajamentul nostru ferm de a susţine medicina holistică, punând accent nu doar pe sănătatea fizică, dar şi pe cea emoţională şi mintală. Astfel, venim mai aproape de cei care au nevoie de servicii de sănătate mintală, locaţia din Constanţa fiind doar un prim pas în extinderea noastră naţională. Date fiind statisticile alarmante în ceea ce priveşte incidenţa patologiilor de ordin mintal, obiectivul nostru este să dezvoltăm o reţea largă de astfel de centre în toată ţara. Astfel, vom putea asigura accesul la îngrijire de calitate superioară şi la suport specializat pentru cât mai mulţi oameni aflaţi în impas", declară Dr. Larisa Chiriac, Director Medical MedLife.
Centrele dispun de un departament specializat în evaluare clinică şi psihodiagnostic.
În România, nevoia de servicii de sănătate mintală este în creştere constantă. Datele arată că în ţara noastră există, în medie, 12 medici psihiatri la suta de mii de locuitori, în timp ce media europeană este de 17. În paralel, prevalenţa tulburărilor mintale şi de comportament aproape s-a dublat în ultimii 10 ani, ajungând de la aproximativ 1.566 de cazuri la 100.000 de persoane în 2012 la aproximativ 2.890 de cazuri la 100.000 de persoane în 2021. În plus, România se află pe locul 58 în lume în ceea ce priveşte rata de suicid şi pe locul 126 în ceea ce priveşte depresia, potrivit MedLife. Anxietatea, depresia şi tulburările de comportament sunt printre principalele cauze de boală şi suferinţă în rândul tinerilor.
Potrivit unor studii recente, aproximativ 22.000 de copii şi tineri trăiesc cu un diagnostic de boală mentală în ţară. Alte studii arată că aproape jumătate dintre adolescenţii din România au avut cel puţin o dată gânduri de suicid, iar peste un sfert s-au simţit trişti tot timpul şi nu au putut scăpa de tristeţe.