ZF 24

Ministerul Finanţelor a împrumutat miercuri de la bănci 348 milioane euro prin două licitatii de titluri de stat, la un randament de 3,5% pe an, respectiv 3,19%

Ministerul Finanţelor a împrumutat miercuri de la...

Autor: Roxana Rosu

27.11.2024, 15:16 196

Ministerul Finanţelor a împrumutat miercuri de la bănci 348 milioane euro prin două licitatii de titluri de stat, la un randament de 3,5% pe an, respectiv 3,19%.

La prima licitatie, de obligatiuni de stat scadente în decembrie 2026, cu o valoare nominală de 150 milioane euro, au participat şapte dealeri primari, iar volumul total al cererii a fost de 177 milioane euro.

Din suma totală adjudecată, de 150 milioane euro, băncile au oferit în cont propriu 146,9  milioane euro şi 3 milioane euro în contul clientilor. Ofertele necompetitive au fost 25.000 euro. Randamenul până la maturitate a fost de 3,5%, iar rata cuponului 4,9%.

La cea de-a doua licitaţie organizată miercuri, de certificate de trezorerie cu discont scadente în noiembrie 2025, cererea totală a fost de 277 milioane euro. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 150 milioane euro.

 Din suma totală adjudecată, de 198 milioane euro, băncile au oferit în cont propriu 164 milioane euro. Ofertele necompetitive au fost 33 milioane  euro

Nivelul mediu ponderat a fost de 3,19%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels