ZF 24

Miza alegerilor prezidenţiale s-a transformat în miza românilor care muncesc afară şi care sunt cei mai mari „investitori străini“

Miza alegerilor prezidenţiale s-a transformat în miza...

Autor: Ciprian Botea

14.11.2014, 17:15 1811

Cele trei milioane de români plecaţi la muncă în străinătate au trimis în ţară 63 mld. euro din 1998 încoace, aproape jumătate din această sumă fiind bani intraţi în ţară între 2005 şi 2008, perioadă care s-a suprapus peste un boom economic cu o rată medie de creştere a economiei de peste 5% pe an.

Spre comparaţie, investiţiile directe ale companiilor din străinătate au cumulat 58 mld. euro, respectiv cu 5 mld. euro sub nivelul remiterilor.

Românii aflaţi la muncă în străinătate au continuat să trimită bani în ţară chiar şi în perioada de criză, deşi volumele au fost mai mici. De exemplu, în 2009, când economia se prăbuşea cu 7% şi investiţiile străine directe se prăbuşeau cu 60%, remiterile însumau 6,7 mld. euro. Scăderea din 2009 a fost de 20% faţă de vârful atins în anul anterior.

Migraţia forţei de muncă în străi­nătate a ajutat şi ajută în continuare economia, dar din punct de vedere social acest fenomen a fost un dezastru. Familii întregi s-au rupt şi zecii de mii de copii sunt nevoiţi să crească fără părinţi, în grija bunicilor sau a rudelor.

Românii au fost practic „alungaţi“ din ţară de politicile economice dezastruoase ale celor care au fost la putere, care s-au schimbat aproape la fiecare ciclu electoral, însă cu acelaşi rezultat. Nici măcar în perioada războiului nu s-a înregistrat o asemenea dramă.

Cei aflaţi la muncă în străinătate au continuat să trimită bani în ţară chiar şi după izbucnirea crizei.

Chiar şi în 2009, când economia scădea cu 7% şi investiţiile străine directe se prăbuşeau cu 60%, remiterile au însumat 6,7 mld. euro. Investiţiile străine directe au fost de 3,5 mld. euro în 2009.

Anul acesta, de exemplu, investiţiile străine directe au cumulat o 1,3 mld. euro în primele nouă luni, în timp ce banii obţinuţi din muncă şi trimişi în ţară de românii din străinătate au însumat 2,5 mld. euro în perioada ianuarie-august, potrivit celor mai recente date publicate de BNR.

Dacă economia a beneficiat şi beneficiază în continuare de investiţiile românilor care muncesc în străinătate, denumiţi generic “căpşunari”, din punct de vedere social plecarea acestora este cea mai mare dramă pentru ţară. Familii întregi s-au rupt, zeci de mii de copii au rămas în grija bunicilor sau a rudelor, iar întregi sate, comune şi oraşe au rămas fără locuitori.

Nici în perioada războiului România nu a suferit o asemenea dramă, în care 3 milioane de oameni “au fost alungaţi”, prin politicile economice dezastruoase ale tuturor celor care au fost la putere şi care la fiecare ciclu electoral se schimbă.

Click pe grafic pentru imaginea mărită

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO