ZF 24

Netopia a procesat peste 300.000 de plăţi prin SMS în primul semestru, un plus de 65%

Netopia a procesat peste 300.000 de plăţi prin SMS în...

Autor: Ioana Nita

01.08.2013, 19:45 155

Netopia mobilPay, cel mai mare jucător de pe piaţa microplăţilor cu telefonul mobil şi unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online cu carduri bancare, a înregistrat în primul semestru o creştere a tranzacţiilor procesate cu 65%, la peste 300.000.  „Dacă în primul semestru din 2012 am înregistrat mai mult de 183.000 de tranzacţii prin SMS, în prima parte a anului curent am obţinut un avans de 65%, până la circa 301.000 de plăţi. De asemenea, pe tot parcursul anului trecut am procesat 400.000 de tranzacţii prin SMS (fără plăţile de sub 1 euro)”, a declarat Antonio Eram, CEO al Netopia mobilPay.

Evoluţia favorabilă se datorează creşterii numărului de comercianţi care oferă această metodă de plată şi diversificării serviciilor pentru care românii pot plăti prin SMS. Sectoarele cu cele mai mari creşteri la numărul de tranzacţii prin SMS în prima parte a anului au fost cele clasice - asigurări, produse fizice (accesorii PC, flori, cosmetice etc.).

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.08.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO