ZF 24

Noua luptă a agenţiilor de publicitate: să identifice utilizatorii când se mută de pe PC pe smartphone şi tabletă

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Andreea Anghel

02.05.2013, 19:04 369

Agenţiile de publicitate deja ştiu destul de bine ce fac oamenii pe calculatoarele lor personale, dar le este destul de dificil să înţeleagă comportamentul de consum al clienţilor de pe dispozitivele mobile, precum smartphone-uri sau tablete, relatează Wall Street Journal.

În prezent, un număr de companii încearcă să stabilească cu mai mare precizie activitatea de pe internet a utilizatorilor de dispozitive mobile prin diferite programe software şi alte tehnologii care ar putea ajuta agenţiile de publicitate să urmărească activitatea utilzatorilor pe dispozitivele mobile.  Prin colectarea de date de pe smartphone-uri sau tablete, agenţiile de publicitate ar putea realiza reclame individualizate pentru fiecare utilizator bazându-se pe o listă de  preferinţe a acestora realizată în urma căutărilor pe care le fac pe internet.

„Fiecare retailer încearcă să descopere activităţile utilizatorilor de pe diferitele dispozitive pe care le foloseşte acum“, a spus Jeff Warren, vicepreşedintele diviziei de dipozitive mobile şi marketing online în cadrul agen­ţiei de turism  online Expedia, potrivit Wall Street Journal.

Dezvoltarea marketingului pe diferitele ecrane (echipamente) pe care le foloseşte un utilizator într-o zi este una dintre noile tehnologii care au scopul de a rezolva o problemă fundamentală a publicităţii pe dispozitivele mobile. Este mai greu să ajungi cu publicitatea la oamenii care folosesc smartphone-uri decât la cei care folosesc PC-uri pentru că acum un utilizator începe căutarea pe un PC, o continuă pe smartphone în metrou şi o finalizează pe tableta de acasă. Nu mai există o căutare unică de pe un singur dispozitiv, de aceea agenţiile de publicitate trebuie acum să găsească acel utilizator unic de pe 3 sau 4 gadgeturi diferite.

Pe PC-uri, recunoaşterea unui singur utilizator se realizează prin intermediul „cookies“, nişte mici programe software instalate de diverse pagini web pe browserul de internet folosit de utilizator pentru a-i urmări activitatea online, ce pagini caută, la ce produse sau servicii dă like, ce videoclipuri urmăreşte.

Dar aceste programe software nu funcţionează şi pe smartphone-uri şi tablete pe care utilizatorii petrec cel mai mult timp. Utiliza­torii cărora nu li se prezintă reclame relevante nu le iau în seamă , iar acestea devin mai puţin profitabile.

Reclamele pe dispozitivele mobile în America au crescut anul trecut până la 4,1 miliarde de dolari de la 1,5 mld. dolari în 2011, dar au reprezentat doar 2,4% din cheltuielile totale în publicitate, potrivit companiei de cercetare eMarketer. Noile tehnologii vin în ajutorul reducerii decalajului între publicitatea de pe dispozitivele mobile şi cea pentru desk­top.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO