ZF 24

Numărul autorizaţiilor de construiré pentru clădiri rezidenţiale a scăzut anul trecut cu 1,2%

Numărul autorizaţiilor de construiré pentru clădiri...

Autor: Roxana Rosu

30.01.2017, 09:40 742

Numărul autorizaţiilor de construiré pentru clădiri rezidenţiale a scăzut anul trecut cu 1,2%, la 38.653 de avize, în condiţiile în care evoluţii descendente au fost raportate în Sud-Est (-588 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-525), Sud-Muntenia şi Nord-Est (-434 fiecare), a anunţat Institutul Naţional de Statistică.

În acelaşi interval, creşteri s-au înregistrat în Nord-Vest (+736 autorizaţii), Vest (+468), Centru (+315) şi Sud-Vest Oltenia (+3).

În luna decembrie, s-au eliberat 2.519 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale,  în scădere cu 5,7% faţă de luna noiembrie 2016 şi cu 12,3% faţă de luna decembrie 2015.       

Distribuţia în profil regional, în luna decembrie 2016 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-161 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-141), Sud-Muntenia (-91) şi Vest (-38).

Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+27 autorizaţii), Sud-Est (+23), Centru (+20) şi Nord-Vest (+8).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO