ZF 24

​Numărul de noi cazuri de coronavirus în România rămâne constant la sub 200 de noi pacienţi pe zi. În total, numărul pacienţilor confirmaţi este de aproape 19.000

​Numărul de noi cazuri de coronavirus în România...

Autor: Georgiana Mihalache

29.05.2020, 13:13 493

Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 18.982 de  persoane, cu 191 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor, potrivit datelor oferite de Grupul de comunicare strategică. 

Din totalul cazurilor, 12.829 de pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi, ceea ce înseamnă 67% din totalul persoanelor confirmate cu noul virus, în creştere faţă de ieri.

Suceava a trecut de 3.400 de pacienţi infectaţi, fiind cea mai afectată zonă din ţară de infecţia cu noul virus. Bucureşti a ajuns la 1.900 de pacienţi.

Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 1.240 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 182 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.300 de persoane, iar alte 95.200 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Autorităţile au prelucrat pân acum 421.451 de teste, faţă de 410.000 prelucrate până ieri, ceea ce înseamnă circa 11.400 de teste pe zi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO