ZF 24

O altă boală ameninţă liniştea Europei: pesta porcină

O altă boală ameninţă liniştea Europei: pesta porcină

Autor: Bogdan Cojocaru

10.05.2020, 22:43 26515

SARS-CoV-2 nu este singurul virus care produce ravagii în Eu­ropa. Există, de asemenea, pesta porcină africană, o boală transmisă de la mistreţi la porcii din ferme. Vestul Poloniei este în prezent în prima linie, iar producătorii germani trans­piră la gândul că polonezii ar putea ceda, scrie Deutsche Welle. Germania este cel mai mare producător de carne de porc din Europa. Este şi un important exportator.

Aproximativ 450 de ferme de porci din judeţul Wielko­polska din vestul Poloniei, situate în apropierea unei ferme în care a fost depistată recent pesta porcină africană, au fost în­chise. Între timp, autorităţile germane sunt tot mai îngri­jorate după ce un mistreţ bolnav a fost găsit la 10 kilometri de graniţa poloneză după ce a înotat ceea ce pare a fi o distanţă semnificativă.

Mistreţii poartă boala - fatală pentru porci - produsă de un virus extrem de contagios care ajunge la populaţia de porci domestici prin sângele purtat de prădătorii porcilor sălbatici.

Există temeri că în Germania s-ar putea întâmpla ceea ce s-a întâmplat în China. Acolo, boala sau măsurile contra aces­te­ia au dus la moartea a 40% din populaţia de porci a ţării. „Este vorba de aproximativ 300 de milioane până la 350 de mi­li­oane de porci în China, ceea ce reprezintă aproape un sfert din oferta mondială de carne de porc“, a declarat Chris­tine McCracken, analist la RaboResearch. „Este un număr imens“.

China este principalul importator şi producător mondial de carne de porc. Rezultatul epidemiei a fost accelerarea inflaţiei acolo. Preţurile cărnii de porc au crescut cu peste 110% în China. În Germania, preţurile cărnii de porc constituie o parte considerabil mai mică din coşul de inflaţie, însă impactul unui dezechilibru ar putea să se adauge la problemele economice existente cauzate de COVID-19.

Dacă se descoperă un singur caz de pestă porcină pe teritoriul Germaniei, ţării i se va interzice să exporte porci în China. Experţii se tem că acest lucru ar putea duce la inundarea pieţei UE şi la scăderea preţurilor. Inflaţia prea slabă dă dureri mari de cap Băncii Centrale Europene, care-şi ghidează politică monetară în funcţie de acest indicator.

Germania este cel mai mare producător de carne de porc din Europa, cu aproximativ 26 de milioane de porci, şi, de asemenea, al doilea cel mai mare exportator de carne de porc din UE pe pieţele non-UE, după Spania. Majoritatea exporturilor germane merg în China, Coreea de Sud şi Japonia.

Virusul pestei porcine este prezent în estul Poloniei din 2014 şi a fost descoperit pentru prima dată într-un focar separat la mistreţii din vestul ţării în noiembrie 2019. De atunci, se pare că acesta s-a răspândit în 720 de locuri din trei judeţe din vestul Poloniei, iar un focar a fost confirmat pe 7 aprilie într-o fermă de lângă satul Wieckowice, din apropiere de Poznan, la 150 de kilometri de graniţa cu Germania. Sursa infecţiei au fost purcei bolnavi pe care proprietarul fermei, Agri Plus, o subsidiară a Smithfield Foods, i-a cumpărat la mijlocul lunii martie. Transportul a 1.000 de animale a avut loc înainte de data confirmării virusului la o altă fermă. Ferma din Wieckowice este specializată în îngrăşarea purceilor până la 30 de kilograme şi avea 10.000 de purcei care trebuiau sacrificaţi, au spus autorităţile locale.

Infecţia de la prima fermă, cu 23.700 de porci, din apropiere de Niedoradz, judeţul Lubusz, la 88 de kilometri sud-vest de Wieckowice, a fost descoperită pe 23 martie. În săptămânile anterioare descoperirii, mistreţi morţi au fost găsiţi în vecinătatea clădirilor fermei de porci. Spre deosebire de estul Poloniei, fermele din vest tind să fie mai mari şi mai sofisticate. Guvernul polonez intenţionează să distrugă 90% din mistreţii ţării, după ce guvernul a adoptat în decembrie o lege specială privind controlarea pestei porcine.

Citiţi AICI Ziarul Financiar ediţia de marţi 

AFACERI DE LA ZERO