ZF 24

O antreprenoare din Bucureşti se îndreaptă spre afaceri de jumătate de milion de euro din şedinţe de masaj la birou

Alina Grozescu a lucrat ca terapeut timp de aproape doi ani, până în 2005, când s-a hotărât să intre în antreprenoriat
14.11.2015, 13:00 50226

Alina Grozescu a făcut sport de per­for­manţă şi, în mod clasic pentru un fost sportiv, a ales să se îndrepte către Facultatea de Kinetoterapie. A lucrat ca terapeut timp de aproape doi ani, până în 2005, când s-a hotărât să intre în antreprenoriat, do­me­niu spre care tindea încă din liceu, când citea despre „reţete“ de afaceri.

Şi-a deschis propriul business în urmă cu opt ani, un furnizor de servicii de masaj pentru corporatişti şi, în prezent, Max Relax a ajuns la peste 50 de terapeuţi angajaţi în Bucureşti, dar şi în alte zece oraşe din ţară şi la afaceri anuale de aproape 400.000 de euro (potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe).

„Pentru mine este important ca într-un start-up să cunosc foarte bine încă de la început toate aspectele legate de acesta. Nu am vrut să lansez un business despre care nu ştiam nimic. Deşi am studiat kinetoterapia, înainte de a deschide afacerea m-am pregătit aproape un an, timp în care am cules informaţii şi m-am specializat în această tehnică de masaj în Grecia. Iniţial, echipa era mică, formată doar din câţiva oameni, iar uneori lucram şi eu cot la cot cu ei“, spune Alina Grozescu, 33 de ani, care în prezent urmează un program de educaţie pentru manageri oferit pe piaţa locală de şcoala de afaceri ASEBUSS.

Deşi Max Relax are acum clienţi cu mii de angajaţi şi anul acesta s-ar putea duce spre afaceri de jumătate de milion de euro, businessul a demarat greu, foarte puţine companii din piaţă fiind deschise în urmă cu opt ani la astfel de servicii.

„Începutul a fost foarte dificil, mai ales că am adus un serviciu complet nou pentru companiile din România. Iniţial, corporaţiile nu au fost receptive la pro­gramul de On-Site Chair Massage, însă interesul lor a crescut în timp. De multe ori am fost tentată să renunţ. Prima companie care mi-a acceptat ideea a fost din industria farmaceutică, la un an de la începerea activităţii. Au urmat com­panii din IT, energie, audit, turism, banking, FMCG, asigurări şi telecom, majoritatea având peste 500 de angajaţi“, explică antreprenoarea, care însă nu dă numele clienţilor.

Şedinţa de masaj durează, în medie, 15 minute şi are loc la sediul companiei, unde fiecare terapeut îşi amenajează un spaţiu de relaxare cu muzică, orhidee şi statuete budiste.

Preţul unui pachet de wellness, care cuprinde şedinţe de masaj, workshopuri şi seminarii pe teme de sănătate, variază între 1.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de numărul de angajaţi incluşi în program. 

Max Relax are deja un sistem de pro­gramare online la şedinţele de masaj, dis­po­nibil pe site-urile companiilor care apelează la acest serviciu. Terapeuţii folosesc tablete pentru a-şi vedea programările şi pentru a primi semnături din partea angajaţilor care şi-au terminat şedinţa de masaj.

De doi ani însă, Alina Grozescu spune că, pe lângă serviciul de masaj pentru corporatişti, a introdus şi programe de pilates, aerobic sau tae bo la birou şi, în curând, vrea ca Max Relax să devină un consultant pe zona de corporate welness. Deja organizează evenimente şi workshop-uri în acest sens şi, împreună cu o colegă, se va certifica în SUA pentru a putea oferi consultanţă la scară largă în ceea ce priveşte sănătatea angajaţilor.

„Sănătatea şi fericirea angajaţilor se răsfrâng asupra muncii lor şi, ulterior, asupra businessului în general. Companiile au început să îşi dea seama de lucrul acesta şi se străduiesc să le ofere angajaţilor un mediu de lucru potrivit prin implementarea progra­melor de wellness.“

Toţi cei peste 50 de terapeuţi pe care Max Relax îi are în prezent au studii su­perioare în domeniu şi trec printr-o perioadă de probă de circa o lună înainte de a fi angajaţi.

„Echipa Max Relax este formată numai din terapeuţi bine pregătiţi. Nu angajăm persoane care au făcut doar un curs de masaj pentru că, de multe ori, terapeuţii le oferă beneficiarilor recomandări legate de diverse afecţiuni. Prin urmare, avem nevoie numai de oameni bine pregătiţi în domeniu pe care îi şi instruim timp de o lună în tehnica On-Site Chair Massage“, adaugă Alina Grozescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels