Tudor Manea spune că eMag a ales Iaşiul datorită centrului universitar puternic din oraş
eMag, cel mai mare retailer online local, cunoscut în special pentru produsele IT&C, va deschide în luna noiembrie un centru de dezvoltare în Iaşi, pentru care caută 40 de programatori. Acesta va fi cel de-al doilea hub de tehnologie al retailerului de pe plan local, după cel deschis la Craiova anul trecut. Astfel, eMag intră pe o piaţă tot mai vânată de jucătorii din IT&C şi outsourcing, companii precum Pentalog, Endava, Xerox, Amazon, Capgemini sau XL World creând deja un pool de tehnologie la Iaşi. Mai mult, surse mediul de business ieşean spun că Iaşiul se află şi pe lista de extindere a Oracle România.
„Am ales să ne extindem în Iaşi pentru că deja există un centru universitar important acolo, înscris pe harta dezvoltării tehnologice, cu potenţial deosebit în ceea ce priveşte specialiştii în programare de care avem nevoie pentru dezvoltarea businessului. Am cântărit atent avantajele extinderii raportându-ne la nivelul de competenţe identificat şi am considerat că este un pas care vine să integreze în echipa eMAG specialişti care nu îşi doresc neapărat o relocare“, explică Tudor Manea, vicepreşedinte şi director pentru HR şi Tehnologie al eMAG, retailer care are circa 1.000 de angajaţi.