ZF 24

OMV Petrom, scădere pe linie după primele trei luni: Vânzările sunt mai mici cu 20%, iar profitul net, de 573 de milioane de lei, este cu 12% mai redus. Investiţiile au picat cu 40%

OMV Petrom, scădere pe linie după primele trei luni:...

Autor: Roxana Petrescu

29.04.2021, 08:18 2263

OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, a terminat primele trei luni ale anului cu vânzări de 4,8 miliarde de lei, cu 20% mai mici faţă de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 573 de milioane de lei, cu 12% mai mic, arată raportul trimis Bursei în urmă cu câteva minute.

“Valoarea veniturilor din vânzări consolidate a scăzut cu 20% comparativ cu T1/20, influenţată negativ de volumele mai mici aferente vânzărilor de gaze naturale, produse petroliere şi electricitate, precum şi de preţurile mai mici la gaze naturale, parţial compensate de preţuri mai mari la electricitate. Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 73% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 26%, iar cele din Upstream 2% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi)”, explică grupul.

Investitiile au însumat 571 mil. lei în T1/21, cu 40% mai mici faţă de T1/20, în principal ca rezultat al crizei pandemice.

 Profitul net CCA excluzând elementele speciale atribuibil acţionarilor OMV Petroma fost de 500 milioane lei, în scădere cu 32%.

Pe segmentul Upstream, profitul din exploatare excluzand elementele speciale a fost de 311 mil lei, comparativ cu 157 mil lei in T1/20, in principal datorita preturilor mai mari ale titeiului si costurilor totale mai mici.  Productia a scazut cu 7,6%, din cauza declinului natural al principalelor zacaminte si nivelului mai mic al investitiilor in 2020. De asemenea, costul de productie a crescut cu 15% la 12,5 USD/bep, reflectand scaderea productiei disponibile pentru vanzare si cursul de schimb nefavorabil, efecte compensate partial de optimizarea continua a costurilor

Pe zona Downstream Oil, rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale a fost in valoare de 308 mil lei, cu 40% mai mic, reflectand mediul nefavorabil al marjelor, precum si efectul de baza mai mare generat de venituri nerecurente in T1/20. Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom la valoarea de 2,80 USD/bbl, mai mic cu 58%, urmare a scaderii diferentialelor pe produse. Rata de utilizare a rafinariei a fost de 95%, peste media rafinariilor europene. În acelaţi timp, volumele vanzarilor cu amanuntul la acelasi nivel cu T1/20, in principal ca urmare a revenirii cererii, in special in Romania.

În semgmentul Downstream Gas, profitul din exploatare excluzand elementele speciale a fost de 181 mil lei, cu 23% mai mare fata de T1/20, reflectand contributia imbunatatita a activitatilor de gaze naturale si de energie electrica.  Volumul de vanzari de gaze naturale a fost cu 23% mai mici, partial din cauza unui efect de baza ridicat generat de vanzarile din T1/20 datorate mediului de reglementare.

ProductiA neta de energie electrica a urcat la 1,18 TWh, cu 6% mai mare, ca urmare a unor marje favorabile.

OMV Petrom are 25,7 mld. lei capitalizare iar de la începutul anului 2021 acţiunile au urcat cu 25%.



 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO