ZF 24

Operatorul de cablu AKTA a lansat serviciul HBO Go

Operatorul de cablu AKTA a lansat serviciul HBO Go

Autor: Adrian Seceleanu

13.01.2015, 18:27 2040

Compania de cablu Digital Cable Systems, care operează sub brandul AKTA, a lansat serviciul online de video la cerere HBO Go, care oferă acces la o bibliotecă de filme, documentare şi seriale prin computere, tablete sau smartphone-uri, potrivit unui anunţ al operatorului.

Tariful pentru serviciul HBO Go este de 7 lei pe lună pentru pentru abonaţii la serviciile AKTA Internet şi AKTA Digital MaxPak sau AKTA Digital Total Pack şi de 20 lei / lună pentru abonaţii la serviciul AKTA Internet, care nu au contractat şi serviciile de cablu TV, potrivit datelor de pe pagina web a companiei. Tarifele includ TVA.

Serviciul HBO Go nu poate fi contractat decât de abonaţii la serviciile de internet şi / sau televiziune ai unui operator de comunicaţii şi mai este disponibil prin intermediul Telekom România, UPC România şi ai altor jucători mai mici, dar nu şi prin intermediul RCS&RDS, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de servicii TV.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO