Genialul actor român Dem Rădulescu nu putea fi bănuit de afiliaţii politice în perioada în care a trăit după evenimentele din 1989. Mai mult, se poate afirma că marele profesor de comedie nu avea neapărat cunoştinţe economice şi în special de macro-economie şi/sau de protecţie socială atât de necesară într-o economie care suferea schimbări fundamentale după căderea comunismului. Şi totuşi!
Actorul de comedie Dem Rădulescu abordează cu o vitalitate şi acurateţe deosebită problema inflaţiei în România post-decembristă. Monologul sau, pe textul lui Dan Mihăescu, difuzat de Televiziunea Română în decembrie 1991, este un exemplu clar al modului în care fenomenul inflaţionist era şi este în continuare perceput la nivelul cetăţeanului de rând. Pe scurt un profesor universitar este nevoit să cerşească pentru a se putea întreţine în condiţiile inflaţiei galopante de la începuturile tranziţiei ţării noastre către economia de piaţă, tranziţie încheiată în 2004 când Romania a fost declarată economie de piaţă. La fel şi colegii lui, profesorii de la catedra de limba germană erau nevoiţi să cerşească la Biserica Luterană, iar unii dintre studenţii săi erau fie cerşetori la Sfânta Vineri, fie lucrători cu lasso-ul la ecarisajul din Bucureşti.
În acea perioadă, schimbarea preţurilor se făcea chiar şi de mai multe ori în aceeaşi zi. Când îşi face monetarul din pălărie pentru ceea ce căpătase într-o zi de cerşit, Dem Rădulescu observă: “Da, ajunge pentru un kil de salam. Din ăla mov. Adică, depinde. Dimineaţa era 48 kilu’, pe la 10, 53, la doişpe’, 67! Protecţie socială, ioc!”. Problema inflaţiei care a fost deosebit de acerbă la începuturile tranziţiei a fost tratată extensiv în mass-media românească ca fiind un subiect de mare interes. Aşa cum notam într-o Opinie găzduită în paginile acestei publicaţii pe 22 decembrie 2024, controlul şi ţintirea inflaţiei au fost şi continuă să fie un obiectiv major al politicii monetare conduse de Banca Naţională a României (BNR). Nivelul ţintei s-a redus însă de la 7,5% +/- 1% în 2005 până la cel de 3% +/- 1% în 2012.
Se cunoaşte că BNR are o ţintă constantă de 2,5% +/-1% începând cu 2013, în condiţiile în care inflaţia ultimilor ani a fost cu mult peste acest ultim interval (vezi graficul de mai jos). Considerăm că eforturile de ajustare a ţintei ar fi trebuit să fie continuate în mod periodic, mai ales în ultimii ani când impactul războiului din Ucraina şi al crizei energetice pe plan internaţional ar fi impus o mai mare mobilitate în stabilirea mai operativă a unor noi ţinte de inflaţie care să fie utilizate în definirea şi analiza politicii monetare.
Se înţelege că “ţinta” este ceva spre care trebuie să ne îndreptam şi în contextul cărei sunt propuse şi implementate măsuri de atingere (monetare, fiscale, bugetare, etc.), dar dacă aceste ţinte de inflaţie sunt stabilite arbitrar şi cu mult timp în urmă, în condiţii care nu mai sunt caracteristice etapei actuale, acestea şi întreaga politică monetară a BNR îşi pierd repede credibilitatea. Şi acest lucru nu este valabil doar pentru România. Banca Angliei, o venerabila instituţie cu mai mult de 300 de ani vechime, are efectiv aceleaşi probleme. Răspunsul nu poate fi decât ajustarea frecventă a ţintei.
Sursa: Calculat pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Notă: IPC = indicele preţurilor de consum şi IAPC = indicele armonizat al preţurilor de consum.
Cauzele proceselor inflaţioniste sunt multiple şi ele sunt menţionate pe larg în Rapoartele prezentate periodic de Guvernatorul BNR. Una dintre aceste cauze este în prezent de mare actualitate şi merită o analiza mai amănunţită. Este vorba de “tarife”. Sau mai precis de războiul tarifelor declanşat de cea mai mare economie a lumii, şi mai precis de Preşedintele D. J. Trump pe 2 aprilie 2025 (auto-intitulată “Ziua Eliberării”). În esenţă, prin majorarea tarifelor la importurile americane din aproape toate ţările lumii se urmăreşte protejarea industriilor americane care fac faţă cu greu competiţiilor internaţionale ale multor ţări cum ar fi China (cu forţă de muncă ieftină), Uniunea Europeană (UE), Japonia (cu tehnologie avansată), Marea Britanie, Canada, Mexic şi altele. Tarifele introduse amintesc de protecţionismul anilor ‘30 ai secolului trecut, protecţionism ale cărui consecinţe sunt bine cunoscute.
De remarcat că Federaţia Rusă nu este pe lista ţărilor cărora li se aplică tarife majorate începând de sâmbătă, 5 aprilie 2025. Importurilor din UE, inclusiv din România, spre exemplu, li se vor aplica tarife de 20% la valoarea de import, care în final vor avea ca prim efect creşterea preţurilor de desfacere la produsele comercializate în SUA sau micşorarea preţurilor încasate de exportatori (de asemenea, cu efecte inflaţioniste în ţările de origine).
Marea majoritate a ţărilor afectate au răspuns cu măsuri de retorsiune (similare). China a răspuns prin introducerea unui tarif de 34% pentru toate produsele americane importate şi a sesizat Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) despre “încălcarea” gravă a acordurilor comerciale existente de către SUA. Căderea burselor de valori a fost deosebit de puternică. Indicatorul Dow Jones a căzut cu aproape 4% într-o singură zi, cădere similară cu cea din timpul pandemiei de Covid, iar FTSE, CAC, DAX au înregistrat căderi şi mai spectaculoase.
Trei trilioane de USD au fost şterse în doua zile din valoarea de piaţă a marilor companii listate la bursele de valori. De asemenea, nesiguranţa în legătură cu reducerea dobânzilor de către Sistemul Federal de Rezerve (Fed) în SUA, care implicit ar fi putut contribui la calmarea inflaţiei în aceasta ţară şi la nivel global, precum şi teama unei recesiuni puternice, sunt printre primele semnale că acest instrument tarifar nu a fost bine utilizat. Războaiele comerciale nesfârşite, declanşate după 20 ianuarie 2025 când a fost instalată noua Administraţie Trump (al cărui faimos slogan propagandistic este Make America Great Again - MAGA), rămân singurul lucru cert în această perioadă de mari incertitudini geo-politice.
Democraţii din SUA numesc introducerea tarifelor ca o măsură stupidă care poate duce America în recesiune. Războiul din Ucraina este, bineînţeles, departe de a se fi încheiat în 24 de ore aşa cum a promis Preşedintele Trump în campania electorală de anul trecut. Când şi cum se va încheia acest război este neclar, dar va afecta, de asemenea, în mod direct inflaţia în toată lumea.
Nivelurile acestui indicator cheie, în multe ţări dezvoltate şi în ţările emergente, inclusiv în România, nu vor mai fi probabil ca cele descrise de Dem Rădulescu în 1991, dar vor fi suficient de mari să necesite măsuri de protecţie socială pentru pături largi ale populaţiei, în special în cazul grupurilor vulnerabile din punct de vedere economic.
Sursa: TVR - decembrie 1991
Rata anuală a inflaţiei de peste 5% în cazul României, şomajul care a fost în ultimul trimestru al anului trecut de 5,9% şi numărul impresionant de pensionari (4,92 milioane) într-o ţară cu 19 milioane de rezidenţi şi cu o forţă de muncă activă de 8,06 milioane, inclusiv şomeri, (după datele INS) necesită măsuri imediate pe plan bugetar, fiscal şi monetar (cum ar fi: accesarea deplină a fondurilor europene puse la dispoziţie de UE prin PNRR, eliminarea pensiilor speciale şi creşterea protecţiei sociale pentru segmentele vulnerabile din societate, reducerea aparatului de stat, combaterea evaziunii fiscale, crearea de noi locuri de muncă, sprijinirea IMM-urilor cu facilităţi fiscale, stimularea sectorului agricol şi a producţiei de alimente autohtone, atragerea unui număr mai mare de turişti în ţară, dezvoltarea serviciilor IT şi alte asemenea măsuri).
Alegerile repetate din mai 2025 pentru Preşedintele României vor face acest control al inflaţiei mult mai greu decât într-un an fără alegeri. Lecţia pensiilor mărite cu 12,2% doar în 2024 (plus cca. 65% faţă de 2021, în funcţie de nivel) cu speranţa că populaţia adultă a României va vota candidatul Partidului Social Democrat (PSD) s-a dovedit a fi deşartă, iar rezultatul noilor alegeri din mai 2025 este încă o mare necunoscută. Deficitul bugetar din 2024 de 8,65% din PIB a determinat UE să solicite României măsuri de austeritate care să conducă la un deficit al bugetului de stat în intervalele acceptate de normele UE.
Cel mai probabil acest lucru nu se va putea obţine în 2025, dar o reducere a acestui nivel excesiv este necesară mai mult ca oricând. Nivelul înregistrat în 2024 este nesustenabil.
