ZF 24

Opinie Andra Caragea, COO Impetum Group şi Andrei Cionca, CEO Impetum Group: De ce managerii români au devenit optimişti în privinţa evoluţiei economiei?

30.05.2023, 17:24 244

Rezultatele CONFIDEX by Impetum Group arată cel mai ridicat nivel de încredere în economie din ultimii trei ani (50,2) explicat printr-un nivel de optimism al managerilor români. Aceştia au mai multă încredere în forţele proprii, sunt mai rezilienţi în faţa impredictibilităţii, angajează mai mult şi au încredere în creşterea investiţiilor publice şi private şi în evoluţia bursei. Pare că avem un fundament foarte bun de creştere deoarece, până la urmă, de la încredere porneşte totul.

Rezultatul optimist este însă unul care ne-a surprins la prima vedere, în condiţiile în care am văzut prin activitatea fondurilor administrate, încă de la începutul anului, dificultăţile din piaţă cu care se confruntă companiile, precum inflaţie, creşterea dobânzilor, creşterea preţului energiei, şi altele colaterale. Cifrele arată scăderi în principalele sectoare strategice: agricultură, industrie, transport prin înrăutăţiri comparativ cu bugetele de la începutul anului. Şi atunci de unde acest optimism?

Pentru a înţelege mai bine, ne-am uitat la contextul european şi american şi continuăm astfel analiza indicelui CONFIDEX de săptămâna trecută cu o analiză comparativă a acestuia cu indici similari din U.S şi Europa.

Managerii americani sunt mai pesimişti. La ei indicele este 42 şi se aşteaptă la o încetinire a creşterii economice. The Conference Board, cei care conduc studiul, folosesc ideea de recesiune dar nu una financiară ci una generată de Federal Reserve prin măsurile anti inflaţioniste. 87% dintre aceştia cred ca recesiunea va fi însă scurtă şi superficială, cu răspândire globală limitată. Pare departe de noi această criză şi nu mă aştept la rezultate similare în ambele pieţe dar e interesantă diferenţa de încredere. Europa pare că a fost mult mai afectată de crizele succesive prin care a trecut precum şi de sprijinul mai mic comparativ cu cel primit de americani de la stat şi totuşi noi suntem mai optimişti: managerii români cât şi cei europeni în general.

Indicele de încredere pe Europa este 53, dublându-se de la o valoare de 24 a S2 din 2022 şi reuşind o redresare dintr-o cădere liberă. Ce este foarte interesant din analiza pe Europa e ideea că managerii europeni nu mai cred în avantajul competitiv al regiunii ca bază pentru industrie. Mai mult de jumătate din CEO intervievaţi vor să mute operaţiunile companiei din Europa sau să deschidă locaţii noi în America de Nord. Europa nu mai se prezintă ca fiind atractivă pentru cost de producţie.

Să nu mai vorbim despre managerii chinezi a căror optimism este impresionant, situându-se la nivelul de 72, în creştere de la 47 de acum 6 luni. Acest lucru se datorează în principal ridicării oricăror restricţii asociate covid-ului.

Ne-am uitat şi la indicatorul LEI, pe care îl construim în prezent în Impetum Group, un agregat al mai multor indici macroeconomici, industriali, de pe bursă, etc. Indicii de tip LEI se fac în mai multe ţări şi au rolul de a anticipa şi analiza ciclurile de afaceri. Pe scurt, el ar trebui să prevestească o creştere economică sau o scădere economică.

Am început construcţia acestui indicator în urmă cu aproape un an şi l-am rulat fără a prezenta datele public pentru a-i verifica acurateţea. Analiza indicatorului pe lunile februarie şi martie relevă o revenire pe creştere. În luna februarie, indicele LEI pe România by Impetum Group a înregistrat pentru prima dată în ultimele opt luni o creştere comparativ cu luna precedentă. Această tendinţă s-a păstrat şi pentru luna martie. Concluzionând, atât Confidex cât şi indicele LEI arată un optimism respectiv o creştere economică în viitor.

Analizând toţi indicatorii, în special cel apropiat de noi, cel european, realizez că acest optimism totuşi nu este exagerat sau nepotrivit perioadei în care ne aflăm. El reflectă o atitudine, o încredere de a răzbi prin crize succesive precum şi o creştere a competenţei managerilor români în a gestiona cu succes dificultăţile din business. Pentru că tot mai mult realizăm faptul că problemele şi rezolvarea acestora reprezintă adevărata normalitate, nu imperturbabila stare de bine.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO