Timp de aproape opt decenii, Europa a trăit un paradox istoric: a cunoscut cel mai lung interval de pace din epoca modernă fără a investi serios în apărare. Aşa-numitul dividend al păcii, un beneficiu colateral al ordinii postbelice, în care securitatea continentului a fost practic externalizată către SUA prin umbrela NATO, pare că se termină.
Ca ordin de mărime, SUA acoperă aproape două treimi din cheltuielile totale ale alianţei. Altfel spus, în 2024, America a cheltuit de peste două ori mai mult decât Europa şi Canada la un loc pentru apărare şi asigură aproximativ 40% din personalul militar al NATO.
Însă invazia Rusiei în Ucraina a reactivat temerile istorice ale Europei Centrale şi de Est şi a forţat o reevaluare strategică în capitalele europene. Dacă mai există state din Europa de Vest care continuă să ezite, cele din proximitatea conflictului au luat deja măsuri. Astfel, aceste ţări au depăşit deja în 2024 ţinta de 2% din PIB pentru apărare, stabilită la summitul NATO de la Cardiff din 2014.
În urma summitului de la Haga din 25 iunie, liderii NATO au agreat un nou obiectiv, foarte ambiţios: alocarea a 5% din PIB pentru apărare până în 2035, din care 3,5% pentru capabilităţi convenţionale şi 1,5% pentru infrastructură, securitate cibernetică şi adaptarea logisticii militare. Este o schimbare de paradigmă care reflectă gravitatea noii realităţi de securitate în care trăim.
Desigur, atingerea acestor ţinte presupune un efort bugetar considerabil, mai ales pentru ţări cu spaţiu fiscal limitat, precum România. Nu va fi uşor. În acest context, cu atât mai important este efortul de eficientizare a aparatului public şi a companiilor de stat, de reducere a risipei şi a cheltuielilor non-militare şi de reaşezare a cheltuielilor publice pe baze sustenabile. Este un efort imperios necesar şi are un sprijin public amplu, cu excepţia celor ce beneficiază de pe urma acestor cheltuieli, desigur.
O Europă puternică din punct de vedere militar este vitală pentru menţinerea păcii şi descurajarea agresiunii. Pacea se obţine prin putere, nu prin naivitate: Europa trebuie să fie capabilă să se apere. Şi da, te înarmezi pentru pace, pentru a descuraja agresorii. Colegii mei din BNR au sintetizat excelent în Raportul Anual al Băncii, ediţia 2024, citându-l pe Vegetius: „Si vis pacem, para bellum” („Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”).
Pentru ţările de pe flancul estic al Europei, Rusia nu este doar o ameninţare ipotetică. Aşa se explică de ce în Polonia, în statele baltice sau în Finlanda există un sprijin public consistent pentru creşterea bugetului apărării, în timp ce în Spania sau Italia riscurile sunt percepute ca îndepărtate, iar mobilizarea este mai redusă.
Conaţionalilor care cred că teama este exagerată şi care nu iau în serios noua realitate, trebuie să le reamintim că Rusia a invadat teritoriul actual al României de 12 ori între 1735 şi 1944.
