ZF 24

Opinie Dragoş Damian, Terapia: Chief Executive Officer-ii români trebuie să renunţe la ieşitul în public doar pentru PR: Luati atitudine cu privire la problemele comunităţilor- corupţie, birocraţie, sisteme publice de sănătate şi de învăţământ ineficiente! Vorbiti despre dezindustrializare, despre nevoia de resursă umană, despre sărăcirea populaţiei

Opinie Dragoş Damian, Terapia: Chief Executive...

Autor: Dragos Damian

17.05.2024, 15:53 7202

Circulă o anecdotă în mediul de afaceri, dealtfel este răspândita şi în mediul politic, medical sau academic, are aplicaţii nelimitate. Un cetăţean merge să cumpere pentru familie un animal de companie, un papagal. În pet shop, 3 papagali în colivii, primul costă 1000 de euro, vorbeşte o limbă şi face calcule matematice simple. Al doilea costă 3000 de euro, vorbeşte două limbi şi face calcule matematice mai complicate. Al treilea costă 5000 de euro, nu vorbeşte nici o limba, nu ştie matematică, însă ceilalţi doi i se adresează deferent cu << Domnule CEO >>.

Cosmina Comana scris la începutul săptămânii un comentariu foarte bun, citit doar de 150 de ori, din păcate. Cosmina vorbeşte despre nevoia, oportunitatea, chiar obligaţia de transformare a Chief Executive Officer-ului în influencer.

Cosmina, daca nu ai nimic împotrivă, eu aş dori să merg mai departe şi   să imi exprim speranţa că nu este vorba doar de a influenţa organizaţia sau clienţii sau consumatorii sau acţionarii sau competitorii. Este vorba, la modul mai general, despre nevoia ca executivii – Chief Executive Officer-i români sau cum şi-or spune, cu 20-30 de ani de muncă in organizaţii complicate, cu un dosar impecabil de reuşite, cu experienţe de viaţa şi de afaceri uimitoare, cu hotararea să ramână în ţară deşi aveau posibilitatea să plece de o mie de ori - să iasă public şi să folosească credibilitatea de care se bucură pentru a pune umărul la crearea unei societăţi puternice.

Chief Executive Officer-ii români trebuie să renunţe la ieşitul în public doar pentru PR şi să inceapa să ia atitudine cu privire la problemele serioase ale comunităţilor, chiar dacă acestea exced domeniul lor de activitate. Executivii trebuie să influenţeze opinia publică atunci când vad in administraţie corupţie, birocraţie, nepăsare si incompetenţă endemice, criminalitate fiscală de proportii inimaginabile si sisteme publice de sănătate şi de învăţământ ineficiente, fără nici o legătura cu nevoile romanilor.

Executivii trebuie să vorbească tot mai des despre evoluţia economiei şi finanţelor la modul general, despre dezindustrializare, despre nevoia de resursă umană calificată şi specializată, despre schimbările climatice, despre sărăcirea si îmbătrînirea populaţiei şi problemele demografice care se răsfrâng asupra economiei, şamd.

Executivii trebuie să amintească răspicat despre lipsa de viziune strategică a leadership-ului politic şi, mai ales, despre nevoia de reformare doctrinară a politicilor economice.

Sunt foarte puţine luările de poziţie pe astfel de teme ale executivilor români, poate că nu îi lasă patronii sau corporaţiile. Poate că executivii români încearcă sa influenţeze în alt fel şi la alte nivele buna guvernare din politicile economice, din administraţie, din sănătate sau din educaţie. Sau poate că pur şi simplu tac din gură şi zboară pe sub radar încercând să mai pună mâna pe vreo facilitate, scutire sau subvenţie.

Chief Executive Officer-i români, curaj! Depăşiţi condiţia de papagal, ieşiţi în faţa şi începeţi să vorbiţi despre problemele din ţara, influenţaţi societatea şi ajutaţi-o să se schimbe. Uite, teme foarte-foarte serioase în care chiar este necesară implicarea voastra.

România încă nu a trecut la economia de război, spre deosebire de exemplu de Polonia, care a început o cursa a înarmării fără precedent. Deficitul de balanţa comerciala şi criminalitatea fiscală au depăşit fiecare 10% din PIB.

INS ne spune ca sporul natural al populaţiei a ramas negativ in ultimele 12 luni, lună de lună.

Mihaela Nabăr ne spune că doi copii din zece se culcă flămânzi.

Daniel Coriu ne spune că 36% dintre doctori suferă de burnout şi 58% dintre cei sub 35 de ani vor să plece din ţară.

 

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24