Trebuie să recunoaştem, am avut parte în acest an de o primăvară cu peripeţii: de la ameninţarea cu un război comercial pe plan global la ameninţarea unei decuplări euro-atlantice a României, evenimentele geopolitice ne-au dat emoţii şi ne-au creat îndoieli.
Este cu atât mai remarcabil, prin urmare, faptul că finalul anotimpului, care se spune că ne aduce speranţă, pare să ne fi livrat ceea ce promite. Astfel, economia globală pare să ne fi scutit de o depresie, în contextul în care indicatorii macroeconomici globali au surprins în mod constant în sens pozitiv (vezi Graficul 1), impactul tarifelor de import americane care au intrat în vigoare fiind deocamdată mai redus decât au anticipat mulţi experţi.
Într-un context economic care s-a dovedit mai rezilient decât temerile apărute la începutul lunii aprilie, luna mai a adus o recuperare aproape spectaculoasă a cotaţiilor bursiere americane, care au revenit la nivelurile de la finele lunii februarie, iar, dacă vorbim de bursa autohtonă, aceasta a acumulat în luna mai cât ne-am fi aşteptat pentru un întreg an, adică aproape 8% (vezi Graficul 2).
Dacă acesta ar fi un basm românesc sau un film american, ar trebui să ne mulţumim cu toţii cu un happy-end survenit după cel puţin două luni de acţiune intensă şi mult suspans.
Grafic 1: Evoluţia “Indicelui Surprizelor Economice Globale” dezvoltat de analiştii Citigroup (cu linia continuă), alături de media sa mobilă pe 20 de zile lucrătoare (cu linia punctată)
Sursa datelor: Citibank
Grafic 2: Evoluţia procentuală cumulată de la începutul anului a indicelui bursier S&P500 din SUA (calculat în dolari SUA), alături de cea a indicelui autohton BET-XT-TR (calculat în RON)
Sursa datelor: Bloomberg
Doar că viaţa reală continuă şi după acest roller-coaster emoţional, de parcă am fi într-un serial contractat de producători pentru multe sezoane, chiar dacă sunt cu toţii conştienţi că tot ce urmează după un prim sezon, care s-a dovedit a fi un blockbuster, va avea mari şanse să dezamăgească, putând chiar să inducă urmăritorilor săi o senzaţie de plictiseală. E adevărat, serialul ”Domnia lui Trump” ne tentează cu mutarea acţiunii din spectrul comercial şi economic în cel militar – mă refer evident la escaladarea confruntării dintre Israel şi Iran. Speranţa noastră a tuturor este însă, ca scenariştii unui asemenea episod tragic să realizeze că într-un război din lumea reală nu există happy-end-ul hollywoodian, iar realitatea materială a conflictului – faptul că cei doi combatanţi se situează la mii de kilometri distanţă – susţine, de asemenea, ideea că acţiunea dramatică a unui sezon beligerant va fi limitată.
Dar unde se termină acţiunea dramatică încep interpretările, se „developează” consecinţele comportamentale, se iau deciziile şi, în final, apare şi acţiunea, de această dată economică. Adică, exact ce îi interesează pe investitori pe termen mediu şi lung, unde emoţiile se estompează şi dispar practic din peisaj. Iar vara aceasta se pare că ne vom ocupa exact cu aceste lucruri.
Ca să le luăm pe rând, tarifele lui Trump: povestea lor încă nu s-a terminat, căci majoritatea a fost doar suspendată sau amânată până la finalizarea unor negocieri care să ducă la acorduri comerciale voit avantajoase Americii. Termenul de 9 iulie, când expiră cele 90 de zile de amânare pentru majoritatea aşa-ziselor tarife reciproce, este unul de urmărit mai atent.
Cu toate acestea, tiparul comportamental al lui Trump, ca şi focus-ul său pe alte subiecte importante (adoptarea pachetului său fiscal în Congres, intensificarea acţiunilor de stopare a imigraţiei, ca şi escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu) face ca o escaladare dramatică similară celei din luna aprilie să fie mult mai puţin probabilă de această dată. Vom avea totuşi un deznodământ al naraţiunii tarifelor care va include cel mai probabil cote mai ridicate la modul general (un tarif universal de 10% aplicat tuturor pare deja scenariul de bază universal acceptat), dar şi cu diferenţieri destul de semnificative din punct de vedere sectorial (de exemplu, tarife de 50% la importurile de oţel şi aluminiu) şi bilateral (de exemplu, tariful mediu pentru importurile din China rămâne peste 50% la momentul actual).
Ori aceste cote mai ridicate se vor transpune în nişte efecte macroeconomice pe care astăzi le putem specula şi anticipa în termeni direcţionali – cerere şi activitate economică mai reduse şi preţuri mai ridicate pe termen scurt – dar a căror magnitudine nu poate fi estimată cu precizie, iar acest lucru e cu atât mai problematic cu cât impactul asupra activităţii economice şi impactul asupra preţurilor înseamnă lucruri diametral opuse pentru dobânzi şi pentru preţurile activelor economice.
Astfel, dacă va domina impactul tarifelor asupra consumului şi investiţiilor şi, deci, asupra creşterii economice, FED-ul (banca centrală a SUA) va reduce dobânzile, iar activele favorizate în acest caz vor fi în special obligaţiunile. Dacă, în schimb, va domina impactul inflaţionist, fără efecte mari asupra robusteţii creşterii economice, reducerile de dobânzi se vor lăsa aşteptate şi e posibil ca acţiunile să rămână mai bine susţinute în piaţă.
Dar la fel de bine se poate întâmpla ca cele două efecte să se manifeste simultan şi nefast (scenariu foarte negativ pentru toate pieţele) sau doar limitat (un scenariu benign care va menţine o volatilitate redusă pentru majoritatea claselor de active, susţinând reduceri de dobânzi graduale, prelungite şi de impact mai scăzut). Din acest motiv, cifrele macroeconomice care până acum au dat puţine informaţii relevante pentru viitor vor începe să fie mult mai atent scrutinizate, prefigurându-se astfel o vară anxioasă pentru ”tocilarii” statisticilor economice.
Să continuăm cu o altă interpretare a evenimentelor şi atitudinii administraţiei Trump de la inaugurarea sa ca Preşedinte şi anume, rolul SUA în ordinea economică şi geopolitică mondială care pare să fi fost pus în discuţie odată cu ameninţarea războiului comercial, dar şi cu retorica destul de contondentă adoptată de politica externă a noii administraţii americane. În acest sens, este instructiv să observăm că valoarea monedei americane, care are nu doar o încărcătură economică şi financiară, ci şi una geopolitică, nu a participat decât parţial şi temporar la raliul pieţei americane de acţiuni de după 9 aprilie, menţinându-se la un nivel diminuat cu aproape 10 procente faţă de începutul anului (vezi Graficul 3).
Această depreciere a dolarului e cu atât mai remarcabilă cu cât unul dintre principalii determinanţi ai valorii monedei americane de până deunăzi, şi anume, diferenţialul dintre ratele dobânzilor în dolari SUA şi cele aferente altor monede nu a scăzut, ba dimpotrivă, în unele cazuri (cum este cel al monedei Euro sau al francului elveţian) chiar a crescut. Asta demonstrează că pentru investitorii de pe piaţa valutară contează, azi mai mult decât în trecut, şi alte aspecte decât cel strict financiar, printre care unul important îl reprezintă şi rolul voluntar sau involuntar pe care America şi dolarul îl vor juca în arhitectura economică mondială, care e adânc întrepătrunsă cu arhitectura militară şi politică mondială.
De aceea, acţiunile, dar şi atitudinea retorică din politica externă a guvernului american, inclusiv în ceea ce priveşte evenimentele din Orientul Mijlociu, reprezintă un punct de interes pentru investitori. Un alt punct de interes îl reprezintă legislaţia fiscală americană care se află pe masa Congresului şi care include nişte prevederi (mai precis, aşa-numita Secţiune 899) care sădesc seminţele unei eventuale supra-impozitări a investiţiilor financiare realizate de investitorii străini în SUA.
Aici nu vorbim de evenimente dramatice, ci de detalii juridice fine care ar plictisi pe 99,9% din populaţia lumii, dar care totuşi pot avea influenţe majore în evoluţiile viitoare ale pieţelor şi, mai ales, în performanţa relativă a activelor americane faţă de cele din “Restul Lumii”. Pentru riscurile de această natură, recomandarea medicului este mereu aceeaşi, de diversificare geografică poate chiar mai profundă decât ar fi cazul în mod obişnuit.
Dacă vreţi, în acest caz, cântăreţul american chiar ar avea motive să deplângă în Blues-ul său plecarea investitorilor străini alături de care piaţa americană a trăit momente (a se citi: a realizat câştiguri) atât de frumoase.
Grafic 3: Evoluţia dolarului american şi a leului românesc faţă de euro, în procente cumulate de la începutul anului 2025
Sursa datelor: Bloomberg
Dar dacă tot am vorbit de diversificare geografică, să trecem puţin de la Blues-ul american la doina românească, pentru că şi pe meleagurile noastre, după dramatismul atâtor runde electorale din ultimele 7 luni, vom avea în sfârşit un deznodământ politic, adică un guvern cu un program şi nişte măsuri concrete. Dar, fiind vorba de o doină, nu putem vorbi de un happy-end economic şi financiar pentru majoritatea populaţiei, dar nutrim speranţa că e vorba de o doină mai modernă, astfel încât măsurile concrete de reducere a deficitului bugetar să nu fie chiar o tragedie.
Ca şi în cazul mai sus-menţionat al tarifelor de import trumpiene, măsurile – hai să nu mai evităm cuvântul, chiar dacă invocă amintiri tragice – de austeritate vor genera efecte în comportamente şi decizii economice care vor trebui atent scrutinizate odată ce se vor cristaliza. E foarte posibil ca aceste efecte potenţiale să fie situate într-un registru similar tarifelor de import americane, adică să ducă la încetinirea creşterii economice şi la creşteri de preţuri. Dar şi aici, ca şi acolo, magnitudinea şi dominanţa unuia sau altuia dintre efecte pot determina în mod semnificativ direcţia în care o vor lua dobânzile şi preţurile activelor financiare.
Totuşi, trebuie spus că în momentul de faţă toate variabilele pieţelor financiare româneşti, fie că e vorba de curs valutar, de dobânzi bancare, de randamente ale titlurilor de stat sau de preţuri ale acţiunilor cotate la bursă, absolut toate au înglobate în valoarea lor o aşa-numită primă de risc legată de incertitudinea cu privire la diminuarea deficitului bugetar.
De aceea, orice pachet de măsuri credibil şi sustenabil care să ducă la o astfel de diminuare se poate reflecta favorabil în toate aceste evaluări, iar dacă putem scăpa măcar de o parte din această primă de risc, care e de fapt un cost pentru orice finanţare a unei entităţi româneşti, putem măcar spera ca tristeţea doinei ajustării bugetare să ne fie alinată, aşa cum tristeţea cântăreţului de blues dispare atunci când e aclamat de un public călduros.
