Se pare ca pana in anul 2050 in Romania vor fi cu vreo 15% mai putini oameni, ca populatia cu varsta de munca va scadea cu vreo 25% si ca populatia de peste 65 de ani va creste cu vreo 30%.
Implicit PIB-ul va scadea, pensile se vor diminua, taxele vor creste.
Solutiile predicate sunt cresterea varstei de pensionare, a natalitatii si importul de forta de munca.
Personal, ca economist si antreprenor, am o opinie diferita – anume aceea ca orice problema poate fi si o oportunitate, ca are si solutie si ca o schimbare ofera intotdeauna prilej prielnic infaptuirii alteia, ca sa citam un abil diplomat al secolelor trecute.
Scenariul evocat este neplacut doar in contextul in care nu vom avea deschiderea catre solutii alternative si complementare, care pot porni de la cateva intrebari:
Ce daca scade PIB-ul? E chiar un dezastru cresterea mediei de varsta? Depopularea trebuie neaparat sa aiba consecinte neplacute pentru cei ramasi? Chiar nu se poate fara solutiile predicate? Exista alternative la ele?
Indivizii, comunitatile si societatile trebuie sa se adapteze la mediu.
In definitiv, in contextul dat, exista premise ca resursele naturale necesare, resursele de capital existente, ambele raportate la populatie si la nevoiele acesteia, sa fie mai mici. Deci am putea fi chiar mai bogati. Daca moneda ar avea acoperire in resurse si nu ar mai fi falsificata legal, scazandu-i-se puterea de cumparare.
Este deci nevoie de o arhitectura monetar-bancara diferita, alternativa si complementara, intrucat sunt de acord ca, pe structura actualului sistem, efectele si solutiile pot fi doar cele enuntate.
Sa ne imaginam insa un sistem, paralel, in care instrumentul de schimb nu mai este emis centralizat si alocat arbitrar, sub forma de credit (ajungand practic, in prima faza la persoane juridice cu mare putere, care abia apoi le distribuie in economie conform propriilor preferinte influentand decisiv castigatorii si pierzatorii), ci este chiar exclusiv reprezentarea unor resurse - fiind limitat, emis descentralizat, constant si echitabil pe parcursul vietii tuturor oamenilor, acestia urmand a-l realoca ulterior catre persoane fizice si juridice, conform propriilor preferinte si necesitatilor.
Un astfel de sistem poate fi denumit si Venit Universal Neconditionat, intrucat indeplineste conditiile pentru o astfel de denumire. Important este ca masa monetara a unei astfel de monede sa fie integral constituita astfel, ca oamenii sa aiba parte de o cantitate egala de moneda de-a lungul vietii lor si ca aceasta moneda sa fie distribuita in acelasi timp si in aceeasi cantitate fiecaruia. Pentru ca altfel ar fi doar o alta forma de asistenta sociala generatoare de probleme.
Sistemele actuale - bancare, de alocatii si de pensii - ar deveni astfel facultative pentru o astfel de arhitectura monetara, care nu poate dauna nimanui intr-o lume normala.
Cine va dori mai multe resurse ale altora si va oferi mai putin din propriile resurse celorlalti, se va confrunta cu o scadere temporara a propriului sold, iar aceia care vor consuma mai putin si vor fi mai utili altora, vor beneficia de un sold in crestere mai accelerata.
Productia va urma cererea, iar consumul va urma productiei, asa cum este si normal.
Nu va mai trebui “stimulat consumul” prin expansiune monetara care sa deprecieze valoarea instrumentului de schimb, obligand oamenii risipa de resurse naturale, la o munca perpetua si la credite impovaratoare, pentru ca economiile lor sunt gradual si systematic spulberate. Iar contributia individuala la costurile comune ale societatii va fi mai usor de stabilit si de colectat.
Cresterea anuala a masei monetare a utilizatorilor va fi nu doar echitabil distribuita, ci si proportionala cu cantitatea de timp trecuta in care acestia produc noi bunuri si servicii, in timp ce altele se depreciaza.
Un astfel de proiect de sistem exista deja creionat si implementat, personal am dezvoltat subiectul pe diferite canale, precum si in proiectul practic online “Banca de Minute”, iar pe cei interesati ii invit sa aprofundeze subiectul.
In opinia mea, de pe urma evolutiilor demografice vom pierde doar in masura in care ramanem incremeniti in proiect, in sisteme creionate intr-un alt context istoric.
In orice caz, oamenii ar trebui sa poata (si pot) utiliza orice instrument de schimb doresc in interactiunile lor economice si nu numai, iar timpul va reliefa preferintele lor si validitatea oricarei solutii.
