Ziarul Financiar a apărut pe piaţa media tocmai la timp pentru a fi martorul unuia dintre momentele dramatice care au marcat istoria recentă a industriei bancare: scufundarea Bancorex, nava amiral de al cărei nume încă îşi amintesc bancheri cu vechime din Occident.
Dispariţia cele mai puternice bănci locale a coincis totuşi cu dezgheţul privatizărilor, BRD intrând în acea perioadă în grupul francez Société Générale. Banca Agricolă, ameninţată şi ea cu dispariţia, a trăit mai departe sub pălăria austriecilor de la Raiffeisen. Statul a vândut şi Bancpost, pentru care soluţia privatizării nu a fost la fel de fericită până la final, instituţia de credit aşteptând astăzi ca însăşi banca-mamă din Grecia să fie privatizată după ce a fost preluată de stat pentru a fi salvată de la colaps.
După un deceniu pierdut din cauza lipsei de experienţă - atât la nivelul managerilor şi acţionarilor din instituţiile de credit, cât şi al autorităţii de reglementare şi supraveghere, sectorul bancar a început practic o nouă viaţă în prima parte a anilor 2000.
Mirajul aşa-numitei poveşti a convergenţei către standardele vestice a antrenat planuri ambiţioase de dezvoltare cu sute de unităţi şi mii de angajaţi, susţinute de miliarde de euro pompate de băncile-mamă.
Ziarul Financiar a consemnat zeci de inaugurări de sucursale, de lansări de produse în premieră, de anunţuri strategice extrem de ambiţioase. Toate băncile voiau cotă de piaţă, atât de multă încât adunând toate obiectivele anunţate suma trecea de 100%.
A venit şi anul 2005, marcat de procedura remarcabilă de privatizare a BCR, care a reuşit să alinieze la start nume mari internaţionale care realmente s-au bătut pentru cea mai mare bancă de pe piaţă. A fost o experienţă unică şi pentru ZF, care s-a străduit să urmărească desfăşurarea de forţe pas cu pas şi să aibă cele mai noi informaţii. BCR s-a dus în final la austriecii de la Erste, intrând într-o serie de relansări şi restructurări care par să nu se mai sfârşească după ce planurile iniţiale au fost date peste cap de criză.
Dar până la criză, pe măsură ce se apropia momentul aderării la UE în 2007, piaţa era ambalată la maximum: creditele galopau, profiturile curgeau, finanţările externe dădeau pe-afară, salariile se umflau. Toţi bancherii erau nişte strategi geniali cu planuri de creştere absolut minunate, în virtutea aceleiaşi convergenţe magice.
Criza care a muşcat în toamna lui 2008 a venit ca un duş cu gheaţă, însă nu a fost destul pentru a-i trezi pe actorii uneia dintre cele mai încinse pieţe. Aşa că pentru multă vreme spectrul dezastrului a fost negat, bancherii au tot sperat că lucrurile se vor îndrepta, că economia îşi va reveni, că piaţa va putea fi din nou cum a fost. Eronat.
Cine şi-a dat seama că lucrurile nu mai puteau fi exact ca înainte are astăzi viaţă mai uşoară. Cine a continuat să spere şi chiar a mai scăpat din nou piciorul pe acceleraţie astăzi plăteşte.
Resetarea este dureroasă şi prelungă, sectorul bancar aflându-se într-un proces de contracţie de-a dreptul dramatic. Numărul băncilor a rămas la 41 până acum, dar activele se topesc de la un trimestru la altul, intrând în septembrie sub pragul de
80 de miliarde de euro.
Din fericire, ZF nu a fost martorul vreunui colaps bancar provocat de criză, însă este nevoit să scrie prea des despre pierderi, credite neperformante, închideri de unităţi, clauze abuzive în contractele de credit. 2013 ar fi putut fi un punct de inflexiune spre o ameliorare a pieţei, însă până la urmă rămâne doar un an de tranziţie. 2014 se anunţă tot complicat din cauza poverii neperformantelor, dar şi a nevoii de clarificare a situaţiei mai multor bănci care nu se mai pot baza pe sprijinul acţionarilor actuali şi aşteaptă cumpărători.
Următorii 15 ani vor fi însă probabil suficienţi pentru ca ZF să poată scrie din nou şi despre un sector bancar în creştere, chiar dacă nu la fel de exuberant ca în 2007-2008.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
