Opinie Sorin Pâslaru - Redactorul-Şef al Ziarului Financiar: Cu un gând bun

Întotdeauna am avut sentimen­tul când mergeam la conferin­ţele BNR din anii 99’-2000 că ade­vărul economiei nu era acolo, ci în ruinele centrului isto­ric care înconjurau atunci banca cen­trală, rămăşiţele cartie­ru­lui ban­cherilor, al zarafilor şi al negustorilor de altădată.

Era cea mai expresivă formă a activelor înghe­ţa­te ale României - dintr-un motiv sau altul -  care nu reu­şeau să-şi găsească o nouă utilizare după schim­barea bruscă de curs a destinului istoric în ‘90.

Îmi puneam atunci întrebarea, „cu ce rost toate aceste vorbe despre poli­tici ma­cro“, când în jurul BNR nu aveai un­de să mănânci o ciorbă pe o rază de un km, cu excepţia fostelor restaurante pră­fuite, rămase pe poziţii de dinainte de ‘89?

Începând în acei ani să folosesc şi termeni ma­cro, vedeam criza româ­nească şi subdezvoltarea de care nu am scăpat nici acum ca un deficit uriaş de ofertă. Inflaţia era, gândeam, practic numai produ­sul acestui fe­no­men pe care îl ve­deam cu ochiul li­ber şi-l sim­ţeam în sto­mac: lipsa de ofertă.

Pe hârtie, PIB-ul acelor ani, de 37 de miliarde de euro, a reuşit să se eli­bereze şi să crească acce­le­rat în doar 10 ani, la aproa­pe 140 de mi­liarde de euro în 2008.

Ultimii cinci ani au fost degeaba, din acest punct de vedere, pentru că abia în 2013 am revenit la acelaşi nivel în euro al produ­se­lor şi serviciilor finale cre­ate în econo­mie, dar de două ori mai înda­toraţi ca stat.

„România – pre­zen­tare generală. În sud-estul Euro­pei Cen­trale, în in­teriorul şi exteriorul arcului mun­ţilor Carpaţi, pe cursul inferior al Dunării, 1.075 de km, cu ieşire la Marea Neagră (245 de km). Tota­lul gra­niţelor Româ­niei însu­mea­ză 3.150 de km“, până aici nicio diferenţă în pre­zentarea Româ­ni­ei din cea mai importantă pu­bli­caţie fi­nan­cia­ră anuală din România, şi anu­me, ra­por­tul anual al BNR.

Dacă observi însă această prezen­tare gene­rală de la începutul rapoar­telor peste care, de regulă, se tre­ce rapid, vezi dife­ren­ţele im­per­cep­tibile sau, dim­po­tri­vă, observi stag­na­rea unor indicatori care ar fi trebuit să evolueze altfel în aceşti ani.

1998: 22,5 milioane de locuitori, locul 9 în Europa. 2003: 21,7 milioane de locuitori; 2012: doar 21,3 milioane de locuitori. În realitate, recensămân­tul recent va arăta azi în datele finale o scădere a populaţiei la 20 de milioane. În 15 ani, România a pierdut 2,5 milioane de locuitori. 

PIB-ul fără ţară. Am câştigat 100 mld. euro la PIB, dar am pierdut 10% din populaţie în aceşti 15 ani. De ce? De ce nu reuşeşte o ţară, a cărei pro­ducţie de bunuri şi servicii este mai mare de patru ori decât în urmă cu 15 ani, să-şi ţină oamenii şi să-i convingă că aici este locul bun pentru ei? 

„Densitatea populaţiei“. În 1998, 94,4 locui­tori la km pătrat. 2012: 89,9 locuitori la km pătrat. În mod na­tural, la aceeaşi suprafaţă de 238.391 de km pătraţi, populaţia în scădere înseamnă o densitate mai mică.

Nimeni nu preconiza în ‘98-99, când modelele pe care le aveam arătau că se poate face o transfor­ma­re din economie centralizată în economie de pia­ţă, că supapa principală şi salvarea de fapt a Româ­niei, de după 2000, va fi dizlocarea masivă a forţei de muncă în Occident.

Lipirea politică a unei economii înapoiate şi cu un echilibru al costurilor şi salariilor pe un nivel de zece- douăzeci de ori mai redus în valoare nominală decât în ţările din Vest a creat o uriaşă hemoragie a forţei apte de muncă.

România a ajuns pe primul loc în Uniunea Eu­ro­peană, ca pondere a populaţiei dizlocate în alte ţări din Uniunea Europeană, în populaţia totală.

Şi aşa ajungem la cauza acestui flux migrator, neînregistrat decât în vreme de război în ţările lumii: oprirea urbanizării ţării, căci iată, în 1998 urbanizarea era de 54,9%, pentru ca cinci ani mai târziu, în 2003, după perioada grea de cădere eco­no­mică din ‘98-’99, să se reducă la 52,7%.

În 2012, gradul de urbanizare a Ro­mâniei este la 55%. Din acest punct de ve­dere, suntem o Anglie a secolului XIX sau o Franţă a anului 1920.

Privind în urmă, situaţia aceea specială a României de ţară semirurală, cu muncitori na­vetişti în marile centre industriale a fost prea puţin asimilată ca o stare de fapt la începutul anilor ‘90, iar matricea de dezvoltare în care a fost pusă România a ignorat, într-un fel, această ex­cep­ţie de la situaţia generală a Euro­pei Centrale şi de Est din acei ani.

Într-un fel, faptul că nu Ministerul Agricul­turii, ci Banca Naţională a fost cea mai im­por­tan­tă in­sti­tu­ţie pentru Ro­mâ­nia în ultimii 23 de ani îşi arată as­tăzi efectele. Oare cum ar fi arătat Ro­mâ­nia dacă as­tăzi am fi avut o comunitate puter­ni­că în jurul „Ziarului Agricol“? Prea mulţi ani am „adresat“ re­struc­tu­ra­rea şi reforma prin mă­suri monetare. Se putea însă alt­fel? Pe de altă parte, ceea ce se în­tâm­plă în prezent în economie ara­tă că, este adevărat, cu 20 de ani întâr­zie­re, potenţialul agricol începe să se vadă. Pământul nu trădează. Banii poate că da. Nu întâmplător a ajuns în­su­şi preşe­dintele să investească azi în teren arabil.

Restartarea României s-a făcut du­re­ros în aceşti 15 ani, cu preţul unor pier­deri sociale uriaşe, dar s-a făcut. Poate că acesta este destinul acestei ţări – începând de la grafia latină adop­ta­tă la în­ce­pu­tul secolului XIX, ga­ran­ţia şi pi­vo­tul latinităţii într-o mare de slavi orto­docşi, apoi la sfârşitul seco­lu­lui XIX tur­narea instituţiilor statului ro­mân mo­dern tot de sus în jos, mai mult prin imi­tare decât prin creştere orga­ni­că – de a-şi obţine supra­vie­ţui­rea nu­mai prin con­strân­gere externă.

Întrebarea este dacă prin această con­strân­gere for­ma noastră ca ţară şi ca naţiune va rămâne in­tactă, pen­tru că în­cer­cările sunt mari. 

Tot în şirul sec al CV-ului Româ­niei din Ra­por­tul BNR, una din ţările vecine se schimbă. În 1998 este Iugosla­via, azi este Serbia, cu o etapă în Serbia - Muntenegru.

Pentru că nu poţi numi altfel decât con­strângeri situaţia, spre exemplu, a înseşi monedei naţionale care în aceşti 15 ani, aşa cum ne arată, la fel, Rapor­tul BNR în deschidere, a pornit de la o convertibilitate de cont curent, pentru ca cinci ani mai târziu să aibă şi o convertibilitate parţială a contului de capital, iar din 2008 încoace să se bucure de convertibilitate deplină.

Punerea pe picior de egalitate din punctul de vedere al schimburilor co­mer­ciale şi valutare între ţările puter­nice şi cele slabe le pune la grea încer­care pe cele din urmă. Fie „crapă“ ca ur­ma­re a dato­ri­ilor, cum iată avem exem­plul Greciei sau al Portugaliei, fie sunt su­fo­cate de de­ficitul comercial, în con­di­ţi­ile în care im­porturile vor fi mult timp pre­ferate pen­tru consum, iar teh­no­logic re­cu­perarea este permanent o provocare.

Astăzi, inflaţia este la 2% şi ai unde să mănânci o ciorbă după conferinţele BNR, în centrul istoric. Făgaşul care i-a fost croit României nu mai poate fi schimbat. Spaţiul li­ber din punctul de ve­dere al cir­cu­la­ţiei bu­nu­rilor, servi­ciilor, oa­me­nilor şi a capita­lului din Uniunea Eu­ro­pea­nă este pe cale, cu mici în­târ­zi­eri (Schen­gen, re­stric­ţii prelungite pen­tru munci­torii ro­mâni în Vest), să în­ghi­tă complet Ro­mânia.

Cine a ţinut cu din­ţii strâns ca Ro­mâ­nia să fie pe acest drum probabil că are şi mulţumiri, dar şi nemulţumiri. Oricum ar fi, a fost o lucrare a vie­ţii lor şi istoria îi va judeca la modul real pentru că timpul cer­ne întot­deauna va­loa­rea. Dacă au avut un gând bun, indife­rent că a ieşit sau nu ce şi-au pro­pus, tot isto­ria va judeca.

Noi, la Ziarul Fi­nan­ciar, am pus în aceşti ani întrebări, am scris ceea ce ei ne-au spus că fac, că au făcut sau că vor face. I-am crezut şi pe ei, dar am scris şi ce am crezut noi. În 15 ani, în 3.788 de ediţii şi tot atâtea şedinte de redacţie, în 60.000 de pagini şi 228.000 de articole, Ziarul Financiar a fost cronicarul Ro­mâ­niei economice în aceşti 15 ani, cu un gând bun.

Ce a ieşit şi ce va ieşi, rămâne ca dumnea­voastră, cititorii, să ne judecaţi.

Ce s-a schimbat în CV-ul României în 15 ani

Pe prima pagina a Raportului Băncii Naţionale publicat anual este o prezentare generală a României, care conţine datele generale în termen de localizare, vecini, suprafaţă, populaţie, organizare administrativă, formă de guvernământ şi moneda naţională. Modificările datelor esenţiale din CV-ul României în cei 15 ani sunt imperceptibile, însă reflectă schimbări de magnitudine. Suprafaţa a rămas aceeaşi (ceea ce nu e puţin lucru având în vedere că între timp unul dintre vecini a devenit din Iugoslavia mai întâi Serbia-Muntenegru şi apoi Serbia), însă populaţia s-a diminuat considerabil. În schimb avem cu 47 mai multe oraşe şi cu 176 mai multe comune. Gradul de urbanizare a rămas la 55%, la fel ca în ‘90.

În 1960 era 32%, iar în 1977 ajunsese la 44%.