OSCAR Downstream îşi schimbă echipa de leadership prin cooptarea Silviei Ene în rolul de Chief Operating and Strategy Officer.
„Experienţa vastă a Silviei Ene în industrie şi perspectiva sa strategică reprezintă un atu important pentru OSCAR Downstream. Ne dorim să continuăm dezvoltarea companiei într-un mod sustenabil şi agil, iar contribuţia sa va fi esenţială în acest demers”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.
Cu o experienţă de peste 20 de ani în industria petrolului şi gazelor, Silvia Ene este un lider cu expertiză solidă în dezvoltare de afaceri, vânzări de produse petroliere şi petrochimice, precum şi în management strategic. În cadrul OSCAR Downstream, aceasta contribuie la dezvoltarea integrată a businessului, acoperind întregul lanţ, de la operaţiuni şi strategie, până la optimizarea fluxurilor comerciale şi identificarea de noi oportunităţi de creştere.
„Obiectivul meu este să construim nu doar rezultate pe termen scurt, ci sisteme, capabilităţi şi o cultură organizaţională care să genereze valoare sustenabilă. Cred într-un model de leadership bazat pe responsabilitate clară, autonomie şi încredere, în care performanţa vine din echipe puternice şi aliniate la obiective comune”, a declarat Silvia Ene.
Parcursul profesional al Silviei Ene include experienţă relevantă în cadrul OMV Petrom, unde a fost implicată în activităţi de supply internaţional, origination şi trading, dobândind o perspectivă amplă asupra pieţelor şi mecanismelor comerciale.
Silvia Ene deţine un MBA în Management şi Antreprenoriat obţinut la Westfälische Hochschule Gelsenkirchen (Germania) şi vorbeşte fluent germană şi engleză. De-a lungul carierei, a participat la programe internaţionale de dezvoltare şi a obţinut certificări în negociere, vânzări şi trading.
Despre OSCAR Downstream
OSCAR Downstream este cea mai mare companie independentă de distribuţie a carburantului din România, parte a Alfa Group, cu operaţiuni la nivel naţional şi programe constante dedicate educaţiei, mediului şi sănătăţii.