• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
ZF 24

Pădurea care asigură 20% din energia României: „Lucrezi cu uraniu şi nu cu o pipetă, ci cu o tonă/zi, dar dacă am avea 20 de posturi libere, ar fi 500 de oameni la uşă“

Pădurea care asigură 20% din energia României: „Lucrezi cu uraniu şi nu cu o pipetă, ci cu o tonă/zi, dar dacă am avea 20 de posturi libere, ar fi 500 de oameni la uşă“

Autor: Roxana Petrescu

16 dec 2013 13866

Mioveniul este cunoscut pentru că acolo este fabrica Dacia, cel mai important centru de export al României, dar din­colo de uzina auto, oraşul mai „ascun­de“ un activ de importanţă stra­te­gică: Fabrica de Combustibil Nuclear.

Nu sunt indicatoare sau pancarte mari care să te informeze despre existenţa ei. Deodată drumul din oraş face la dreapta şi o ia şerpuit printr-o pădure frumoasă. Şi mergi, serpentină după serpentină, iar la un moment dat dai de un semn pe care scrie „Obiectiv Nuclear“.

Mai mergi un pic. Te opreşti la poartă. Maşina se controlează peste tot: la motor, în portbagaj. O oglindă fixată pe nişte roţi mici se introduce sub maşină. De ce? Securitate maximă.

Buletinele se lasă la intrare, telefoanele cu cameră, aparatele foto, reportofoanele. Tot. Intri curat. În mijlo­cul pădurii stă fabrica. Te aştepţi să vezi oamenii cu măşti pe faţă, în costume de protecţie albe, un sciene fiction în derulare. Nimic din toate acestea. Clădirea este ca orice construcţie normală, oamenii sunt îmbrăcaţi obişnuit, de iarnă. Un câine grăsun stă la intrare şi dă lăbuţa cu toţi cei care vin şi-l bagă în seamă. Sunt 415 oa­meni care în fiecare dimineaţă ajung aici cu autobuzele.

Începuturile

„Trebuie să ai o anumită izolare. Sunt din ’78 aici. La vremea aceea Mioveniul era un sat. Eu am primit per­misul atunci când se făceau primele blocuri. De pro­fesie sunt inginer metalurg, dar după doi ani ajunsesem în zona de fabricaţie de pastile de uraniu. Nu-mi plăcea deloc la început, dar până la urmă m-am ata­şat de ea“, spune Gheorghe Andrei, directorul Fa­bricii de Combustibil Nuclear Piteşti, filială a Nuclearelectria.

Mai toţi oamenii care lucrează în fabrică sunt aici de zeci de ani, doar 5% dintre ei având vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. „Ştii când vii, dar nu mai ştii când pleci de aici“, îmi spune o angajată a fabricii. Peste jumătate dintre salariaţi sunt însă trecuţi de 51 de ani.

„Iniţial am început lucrul în anii ’70, dar pe atunci era o întreagă secţie de cercetare. Din 1983 am început să producem fascicule, dar le produceam pe stoc, pentru re­zerva naţională, din moment ce noi nu aveam atunci reac­toare nucleare“, rememorează directorul începutul activităţii din pădurea de la Mioveni. Primul reactor nuclear din România, de la Cernavodă, a intrat în fun­c­ţiu­ne în 1996, iar al doilea abia în 2007, chiar dacă lu­cră­rile la ele erau în mare parte finalizate înainte de 1989.

Decizia de a echipa reactoarele de la Cernavodă cu tehnologie canadiană şi nu cu tehnologie rusească, mai ales că aceasta a fost luată înainte de 1989, a fost un pas enorm pentru România acelor timpuri.

„Noi ne-am dezvoltat pe mintea noastră. Noi nu suntem un proiect canadian cum este Cernavodă. După ’89 însă am trecut prin două etape. Prima a fost nece­sitatea de a califica fabrica la normele canadiene, pentru că altfel pierdeam garanţia pentru Cernavodă. A doua a fost reevaluarea unei cantităţi de combustibil pentru că noi la acel moment aveam deja 6 încărcături realizate. În ’94 ne-am calificat, iar în ’96 a fost pusă în funcţiune uni­tatea 1 de la Cernavodă“, spune reprezentantul Fa­bricii de Combustibil Nuclear.

Apoi a urmat cel de-al doilea reactor şi extinderea fabricii de la Mioveni.

„S-a pus apoi problema Unităţii 2, ceea ce a însem­nat în perioada 2001-2005 o dublare a capacităţii de pro­ducţie. În total investiţiile s-au ridicat la circa 5 milioane de dolari. Dublarea s-a făcut cu oamenii de aici şi cu maşini făcute după schiţele noastre, cu firme din Ro­mâ­nia şi din străinătate. Deşi am dublat producţia de com­bus­tibil, personalul a crescut cu circa 10-20%. Acum avem 415 oameni. În anii în care încercam să obţinem cali­ficarea ne-au spus că ei nu ne-o dau pentru că atunci insti­tutul avea 1.800 de oameni. Se risipeau banii, iar dacă la fabrică risipeşti banii nu-ţi mai rămân de uraniu sau de altele, de metale, de tot ce-ţi trebuie“, mai spune Gheorghe Andrei. Directorul îşi aminteşte că la Uni­tatea 1 de la Cernavodă au fost şase ani de zile în care nu s-a înregistrat niciun defect pe partea de comsbustibil.

„Eram primii în lume. La Unitatea 2 povestea nu s-a mai repetat, dar este dificil să spui cine este de vină.“

Reactoarele 3 şi 4, cea mai mare bucurie

Acum, din mijlocul pădurii, cei peste 400 de oameni nu aşteaptă altceva decât să se dea drumul la proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, investiţie de 6,5 mi­liarde de euro, care ar genera un imens impact în eco­nomia locală, pornind de la locurile de muncă, co­men­zile noi pentru o industrie amorţită sau un suflu nou me­diului academic care-i pregăteşte pe inginerii în energie nucleară.

„Ar fi cea mai mare bucurie pentru noi să se facă reactoarele 3 şi 4. Pentru noi mărirea capacităţii de pro­ducţie se poate face cu maximă uşurinţă. Avem şi locuri lăsate pentru utilajele noi pe care ar trebui să le aducem. Investiţia ar fi foarte simplă, iar productivitatea muncii ar creşte foarte mult.“

Problema este că investiţia în cele două reactoare noi de la Cernavodă stă pe loc de ani de zile, timp în care statul s-a răzgândit în ceea ce priveşte participaţia dorită, a pierdut aproape toţi investitorii interesaţi de acest proiect, ultima speranţă fiind companiile chineze.

În timp ce statul bate pasul pe loc, la Mioveni lucrurile merg însă cu o precizie matematică. La intrarea în fabrică, oamenii primesc un dispozitiv care măsoară cantitatea de radiaţii pe care o încasează. Am primit şi eu unul, alături de un halat albastru, mănuşi albe imaculate, ochelari de protecţie şi nişte totoşi de plastic.

Urmele de uraniu

Clădirea în care se face combustibilul pentru cen­trala nucleară de la Cernavodă nu este mare, totul fiind întins pe o suprafaţă de circa 21.000 de metri pătraţi. La parter şi subsol sunt staţiile pentru ventilaţie, staţiile electrice, de recirculare a apei, punctul termic, birourile. La etajul unu sunt laboratoarele, iar la etajul doi sunt serviciile. În total sunt 6 hale de producţie care arată mai degrabă ca nişte săli de operaţie datorită curăţeniei care se menţine constant.

„Pulberea de uraniu vine de la Feldioara care prelucrează ce trimite Compania Naţională a Uraniului. Pulberea vine în butoaie de inox cu tirul. Mai departe pulberea este băgată în nişte cuptoare la 1.700 de grade Celsius. 65 de oameni au contact cu pulberea. Cuptoarele merg la foc continuu, chiar şi în seara de Anul Nou, iar restul oamenilor lucrează în două schimburi de luni până vineri. Ca să opresc un cuptor îmi ia 4 zile. Weekendul ar trebui să aibă 8 zile că să putem opri şi porni cuptoarele.“

Halele de producţie sclipesc de curăţenie pentru că şi un singur fir de praf poate strica o sudură la un fas­cicul. Mai toată lumea are mănuşi, halate, încălţă­minte de protecţie.

„Ce vedeţi acolo pe jos, urmele acelea maronii, este uraniu“, îmi spune directorul când eram în faţa insta­la­ţiei de descărcare. Acesta a fost primul meu moment de panică personală trăit în fabrică. 

„Mâncam uraniu pe pâine“

Uraniul pulbere se transformă mai apoi în pastile, care sunt ca nişte mici cilindri. Când mi-a fost pusă o pastilă de uraniu în palmă, am experimentat cel de-al doilea moment de panică. „Să nu mai pui mâna pe faţă.“ Încercam să rememorez dacă am pus mâna pe pix sau pe agendă, să scap de ele la ieşirea din fabrică, cu notiţe cu tot. Parcă mi se blocase mintea. Pentru oamenii de afară lucrul cu uraniul este un SF, pentru oamenii din pădurea de la Mioveni este însă viaţa de zi cu zi. „Uraniul este mai întâi aspirat din butoaiele în care vine, iar apoi trece prin nişte cilindri unde se compactează, apoi printr-un granulator, iar apoi se dozează. Materia intră într-un aparat de pastilă din care ies 100 de pastile pe minut. Apoi pastilele intră în cuptor. Eu lucrez de 40 de ani aici. Mâncam uraniu pe pâine. Luam pulberea cu scafa înainte de revoluţie şi uitaţi-vă la mine. Nu am nimic“, spune Niculae Alecu, şeful secţiei de fabricaţie de pastile de uraniu.

Acum lucrurile s-au mai schimbat, dar totuşi riscurile rămân, iar oamenii le acceptă. Înainte însă condiţiile erau complet diferite, iar unii dintre oamenii care au fost expuşi la ele au plătit preţul cel mai mare.

„Nu aveai voie să imporţi nimic. Nu asigurau protecţie. Incidenţa cancerului este mai mare aici. Am avut prieteni care acum nu mai sunt. Acum însă în niciun loc din fabrică nu depăşim concentraţia maximă admisă, avem ventilaţie. Acum riscul nu mai este la fel de mare. La uraniu problema este că dacă îl inhalezi se fixează undeva şi emite radiaţii. Dacă în fabrică s-a oprit un sistem de ventilaţie, am pus punct lucrului în ziua aceea. În primul rând omul trebuie să se ferească şi să respecte regulile“, spune directorul fabricii. Instinctiv m-am uitat la aparatul care-mi înregistra radiaţiile încasate. Totul era în regulă.

Tona zilnică de uraniu

Oamenii din fabrică spun însă că lucrul cu uraniul are avantajele sale, unul dintre ele fiind salariile bune.

„Dacă aş da acum un anunţ pentru 20 de oameni, aş avea 500 de inşi la poartă. Salariile sunt bune, dar şi expunerea este pe măsură. Lucrezi cu uraniu şi nu lucrezi cu o pipetă, ci ventilezi o tonă de uraniu pe zi. Toţi oamenii sunt stabiliţi aici şi ţin la locurile de muncă. Au venit oameni la mine, care se apropie de pensionare, să-mi propună un schimb: să plece ei acasă şi să vină în locul lor copiii lor, dar nu se poate“, a mai precizat Gheorghe Ştefan.

După ce uraniul este în formă de pastile, ajunge în halele de asamblare şi este introdus în tuburi formate din zircaloy, un aliaj de zirconiu alături de alte metale. Un tub are circa 500 de milimetri. Într-un fascicul intră în total 37 de elemenţi, 18 la exterior, 12 la mijloc, 6 la interior şi unu central. În fiecare tub intră 12 pastile de uraniu. 

„În general un reactor are nevoie de 5.400 de fascicule pe an aşa că în total la Cernavodă pleacă de la noi 10.800 de fascicule. Fiecare fascicul conţine 19,3 kilograme de uraniu. Totul se face în fabrică şi în fiecare zi de la ora 9 dimineaţa avem şedinţa operativă în care se analizează performanţele fasciculelor. La 5.000 de fascicule ne putem permite să avem doar 3 cu defecte. Anul acesta din 10.000 de fascicule trimise am avut doar unu cu defecte, dar nici aici nu sunt sigur ca a fost vina noastră. În fiecare zi lucrătoare facem 56 de fascicule“, a mai spus directorul fabricii.

Un kilogram de uraniu costă 441 de lei şi este cel mai important element de cost. Tot uraniul de care România are nevoie este produs de Compania Naţională a Uraniului (CNU), la mina Crucea, aflată în exploatare de 30 de ani.

„Cum CNU scoate tot mai puţin, cer din ce în ce mai mult pe kilogram. Anual procesăm între 200 şi 220 de tone de uraniu. Un fascicul costă 3.000 de euro. SNN-ul (Nuclearelectrica) face contractele pentru materia primă pentru că ei au forţa financiară“, mai spun reprezentanţii companiei.

Problema este că rezervele de uraniu de la Crucea (Suceava) sunt pe sfârşite, licenţa de exploatare putând fi prelungită până în 2016-2017.  Deschiderea noii mine de uraniu de la Tulgheş - Grinţieş (judeţele Harghita şi Neamţ), care ar necesita o investiţie de circa 400 de milioane de lei pe o perioadă de nouă ani de zile, devine astfel obligatorie dacă se doreşte alimentarea centralei de la Cernavodă cu uraniu produs intern şi nu prin importuri.

Mai departe, pulberea de uraniu transformată în pastile şi introdusă în fascicule pleacă în transporturi rutiere speciale, păzite de jandarmi, la Cernavodă, se inserează în reactoarele centralei şi produce 20% din toată energia consumată local. Practic, unu din cinci becuri care se aprind în România are în spate combustibilul produs în pădurea din Mioveni. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.12.2013

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743