ZF 24

Patru dintre cei 24 de răniţi care au ajuns la Spitalul Floreasca au rămas internaţi

Autor: Elvira Gheorghita

10.05.2012, 12:08 173

Patru dintre cei 24 de răniţi care au ajuns la Spitalul Floreasca în urma accidentului din Pasajul Lujerului au rămas până în prezent internaţi, doi fiind în clinica de ortopedie şi ceilalţi doi la secţiile de chirurgie plastică şi neurochirurgie, a declarat, joi, medicul Bogdan Opriţa.

"Până în prezent au fost internate patru dintre victimele rănite în accidentul din Pasajul Lujerului, probabil aceasta va fi şi cifra totală. Dintre aceştia, doi au fost internaţi în clinica de ortopedie, cu fracturi la gambă, unul în clinica de chirurgie plastică, cu o plagă la scalp, iar a patra victimă este în clinica de neochirurgie, cu un traumatism cranio-cerebral de nivel II", a spus coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.

El aprecizat că pacientul internat la secţia de neurochirurgie şi-a pierdut conştienţa pentru câteva momente şi are un traumatism cranio-cerebral "destul de urât".

Accidentul din Pasajul Lujerului s-a produs la ora 7.25, în Pasajul Lujerului, pe sensul spre Piaţa Presei, fiind implicate trei tramvaie de pe linia 41, un al patrulea reuşind să oprească la timp, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Brânduşa Raeceanu.

Un număr de 37 de persoane rănite în urma accidentului din Pasajul Lujerului au fost duse la spital de echipaje SMURD, iar altele au mers singure la unităţile sanitare, a declarat pentru MEDIAFAX coordonatorul SMURD Bucureşti.

Medicul Bogdan Opriţa a precizat că la Spitalul Floreasca au fost transportate de către echipajele SMURD 20 de victime, la Spitalul Elias au fost duse alte opt şi tot opt au ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), iar un copil a fost dus la Spitalul "Grigore Alexandrescu".

De asemenea, mai multe persoane au mers singure la spital, dintre care patru la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Alte 23 de persoane au ajuns, joi dimineaţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urma accidentului din Pasajul Lujerului, două dintre acestea rămânând internate în clinica de ortopedie, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Leo Grecescu.

"Este vorba de 23 de victime, ultima dintre ele venind la ora 10.05, după ce mai întâi a mers acasă, dar a văzut că se simte rău. Dintre cele 23 de victime, 16 sunt femei şi şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 70 de ani", a declarat petnru MEDIAFAX medicul Leo Grecescu.

El a precizat că două dintre persoane au rămas internate, fiind vorba de un bărbat cu fractură de pomete stâng şi o femeie cu fractură la gleznă.

Medicul Leo Grecescu a mai a spus că alte persoane rănite sunt în investigaţii.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sector 6 fac cercetări în cazul accidentului care a avut loc joi, în Pasajul Lujerului, în care au fost implicate trei tramvaie, peste 50 de persoane fiind rănite.

Şi Inspecţia Muncii face cercetări în cazul accidentului din Pasajul Lujerului, considerat accident colectiv de muncă, deoarece vatmanii erau în timpul programului şi majoritatea pasagerilor mergeau la locul de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX şeful IM, Nicolae Dantes Bratu.

El a precizat că împreună cu reprezentanţii poliţiei s-ar putea dispune o expertiză tehnică a tramvaielor, pentru a vedea dacă a fost vorba de o defecţiune tehnică sau de o eroare umană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO