ZF 24

Pentru guvernul Ponta luna de miere financiară a cursului şi dobânzilor a luat sfârşit. Aşa cum au intrat banii fără să facă nimic, aşa şi ies

Pentru guvernul Ponta luna de miere financiară a...

Autor: Cristian Hostiuc

09.06.2013, 20:56 5045

Timp de şase luni, guvernul Ponta, dar şi România au beneficiat  de o lună de miere financiară extraordinară. Banii, câteva miliarde de euro, au intrat în România aproape fără să facem nimic. Titlurile de stat româneşti în lei au fost incluse în doi indici globali - JP. Morgan şi Barcley’s, ceea ce a însemnat o direcţionare a unor bani către piaţa românească. Acest lucru, plus diferenţialul de dobândă între piaţa externă (0-1,5% la euro şi dolar) şi cea internă (6% la lei) au determinat intrarea de bani pe piaţa financiară, iar cursul a scăzut de la 4,5-4,6 lei pentru un euro la 4,3-4,35 lei/euro. Dobânzile la titluri de stat în lei au scăzut de la 6% la 5%, iar pe piaţa secundară au ajuns să se tranzacţioneze şi la 4,5-4,8%. Inflaţia este în scădere, ceea ce pentru BNR a constituit un bun prilej să anunţe că urmează un nou ciclu de reducere a dobânzii de politică monetară.

Balanţa comercială s-a îmbunătăţit, iar pentru prima dată după două decenii am avut un excedent de cont curent, ceea ce diminuează destul de mult vulnerabilitatea externă.

Industria şi exporturile au crescut  peste aşteptări, ceea ce a adus o creştere economică de 2,2% în trimestrul întâi faţă de perioada similară a anului trecut.

Nu cred că guvernul Ponta îşi închipuie că a avut o mare contribuţie la evoluţia pozitivă a acestor indicatori, respectiv, că dacă a venit USL-ul la putere, au început să intre şi banii, iar investitorii ne văd cu alţi ochi. România a beneficiat timp de şase luni de o conjuctură externă favorabilă, adică o parte din banii „ieftini“ care au inundat pieţele internaţionale, începând de la dolari, euro până la yeni japonezi, s-au deversat şi pe la Bucureşti, în căutare de randamente financiare superioare.

A fost de ajuns ca, acum două săptămâni, câţiva oficiali neexecutivi ai boardului FED – banca centrală americană – să vorbească despre posibilitatea ca procesul, început în toamna lui 2008, de tipărire continuă de dolari pentru a salva sistemul financiar american şi apoi economia, să aibă şi un sfârşit, că pieţele financiare internaţionale au început să se învolbureze din nou.

Dobânzile pe piaţa secundară la titluri de stat americane au început să crească de la 1% la 2%, ceea ce a antrenat o aliniere în sus a tuturor celorlalte dobânzi din întreaga lume.

O parte din investitori au început să iasă de pe pieţele emergente, care beneficiaseră în ultimii ani de sume importante de bani atât timp cât dobânzile din America erau jos. Reducându-şi expunerile şi ieşind de pe aceste pieţe, au pus presiune pe monedele naţionale, în sensul deprecierii lor, aşa cum atunci când banii au intrat, monedele s-au apreciat.

Unda a pornit din Africa de Sud, a ajuns în Polonia, iar săptămâna trecută a atins şi România.  La Bucureşti, cursul a urcat în ultimele două săptămâni cu 5%, de la 4,35 la 4,55 lei/euro. Dobânzile la titluri de stat au urcat de la 4,8% la 5,2-5,3%, adică a fost o depreciere a preţului acestor active financiare de 10%. Noroc că piaţa românească nu este atât de lichidă, pentru că ar fi ieşit şi mai mulţi bani decât au ieşit.

Probabil că lucrurile se vor mai linişti, au fost câteva ajustări la nivel internaţional, iar România a fost prinsă pe această undă.

Aşa cum nu a avut niciun merit când au intrat banii, la fel guvernul Ponta nu are nicio vină când ies de pe o zi pe alta.

Problema este că dacă americanii, europenii şi japonezii opresc procesul de a tipări bani sau chiar tipăresc mai puţin, iar dobânzile cresc, România s-ar putea să îşi piardă din atractivitate pentru noi intrări de bani, pentru că diferenţialul de dobândă între leu şi alte monede se reduce.

În acest caz, pentru a păstra interesul pentru România, economia şi nu piaţa financiară românească ar trebui să preia conducerea. Iar aici guvernul Ponta are mari restanţe: strategia energetică lipseşte cu desăvârşire, singurul lucru notabil făcut fiind crearea unei noi datorii pentru 2018 de 1-1,5 mld. euro prin amânarea la plată a generoasei scheme de subvenţionare a energiei verzi; strategia în sănătate, începând cu pachetul de bază până la modalitatea de finanţare a sănătăţii (cât stat, cât privat),  a fost amânată pentru toamnă, deci mai pierdem un an; în sectorul de construcţii creşterea este aleatorie, doar un bloc pe ici,

pe colo, iar la lucrările de infrastructură lipsesc banii noi pentru că se plătesc datoriile mai vechi; parteneriatele public-private au nevoie de o lege nouă, conform ministrului Dan Şova, ceea ce înseamnă alte amânări.

În sectorul bancar ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu a constatat după şase luni că băncile nu mai raportează profit, ci pierderi şi astfel nu au de unde să plătească impozit pe profit, iar bugetul de stat suferă. Băncile sunt mai mult preocupate să-şi acopere, din marja obţinută dintre depozite şi credite, pierderile din creditele neperformante. Atât timp cât nu vor fi obligaţi să îşi scoată creditele neperformante în afara bilanţului (adică să facă un AVAB privat), să vină cu bani noi de acasă, bancherii nu vor relua creditarea şi nici nu vor ieftini împrumuturile.

Singurul lucru notabil realizat în cele şase luni de guvernul Ponta este anunţul unei investiţii de 300 mil. euro la Sebeş, negociată cu Mercedes.

Nu ştiu ce alte proiecte de investiţii străine se negociază la Palatul Victoria, dar investiţia Mercedes nu poate aduce singură o creştere economică mai susţinută. Chiar dacă România are şansa unei creşteri în jurul a 2% în acest an, ea nu este suficientă pentru a scoate economia din criză şi nici pentru a aduce mai mulţi bani la buget, având în vedere că plusul de 2% se bazează pe exporturi şi o agricultură total nefiscalizată.

Economia merge în acest moment din inerţie, fără să aibă niciun impuls de la guvernul Ponta. Fiecare se descurcă cum poate şi cu banii pe care îi poate obţine. Dar şi această inerţie se epuizează.

Guvernul Ponta a beneficiat de o lună de miere financiară de şase luni. Ea se sfârşeşte. Economia a beneficiat de o căsnicie, în care jucătorii mai aveau puncte în comun, mai amânau plăţile, mai aveau o reeşalonare, mai găseau un contract, mai rezistau câteva luni. Dar această căsnicie nu poate dura la nesfârşit în acest mod. Iar divorţul e din ce în ce mai aproape.