ZF 24

Petrom şi MOL îşi împart frăţeşte cei 360 de kilometri de austostradă între Nădlac şi Sibiu prin intermediul a 16 benzinării

Petrom şi MOL îşi împart frăţeşte cei 360 de...

Autor: Roxana Petrescu

14.07.2015, 13:01 2066
Petrom, cea mai mare companie locală, şi MOL România, al patrulea jucător din piaţa carburanţilor, sunt com­paniile câştigătoare ale licitaţiei pentru construirea benzinăriilor pe tronsoanele care compun autostrada Nădlac-Sibiu. Până în primul trimestru al anului viitor, opt perechi de benzinării vor fi ridicate pe cei 360 de kilometri de autostradă.
 
„Termenul de proiectare şi execuţie este de şase luni de la data primirii ordinului de începere. În funcţie de durata procedurii de achiziţie şi perioada contestaţiilor, parcările de scurtă durată şi spaţiile de servicii se vor putea finaliza la sfârşitul acestui an sau în primul trimestru al anului 2016“, spun reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
 
Licitaţia în vederea dotării cu benzinării a tronsoanelor de autostradă pe ruta Nădlac-Sibiu a avut loc în data de 15.05.2015, iar în urma evaluării ofertelor depuse au fost declarate câştigătoare cele depuse de OMV Petrom Marketing, divizia de retail a Petrom, şi de MOL România Petroluem Products, filiala locală a grupului petrolier ungar MOL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO