ZF 24

Philippe Rogge, preşedinte Microsoft CEE: Nu mai căutaţi abilităţi digitale doar la oamenii noi, pentru că nu sunt destui pe piaţă; educaţi-vă toţi angajaţii - nu doar şefii - în tehnologie

Philippe Rogge, preşedinte Microsoft Europa centrală şi de est: Fără talentul digital adecvat, companiile nu vor putea profita la maxim de tehnologie

Philippe Rogge, preşedinte Microsoft Europa centrală şi de est: Fără talentul digital adecvat, companiile nu vor putea profita la maxim de tehnologie

Autor: Adrian Seceleanu

16.11.2019, 14:00 989

Programele de training organizate de companii ar trebui să vizeze toate palierele de angajaţi şi nu doar directorii, în condiţiile în care businessurile nu vor putea exploata la maximum oportunităţile oferite de digita­lizare dacă nu vor avea oameni bine pregătiţi, afirmă Philippe Rogge, preşedinte Microsoft Europa Centrală şi de Est, care va fi prezent la Bucureşti săptămâna viitoare pe scena Microsoft Envision Forum, evenimen­tul anual de business şi tehnologie al Mi­cro­soft România, care va avea loc pe 19 no­iembrie, în incinta Face Club.

„Perfecţionarea trebuie să se realizeze în toată compania, nu doar în rândul membrilor echipei de conducere. Un nou studiu realizat de Microsoft în parteneriat cu IDC privind stadiul abilităţilor digitale în CEE (2019) a arătat că doar 3,5% dintre angajaţii din Europa Centrală şi de Est îndeplinesc pe deplin nevoile de competenţe digitale ale companiilor.

Chiar şi în industriile cu performanţe ridicate, precum serviciile financiare, mai puţin de jumătate din nevoile celor mai multe organizaţii sunt considerate pe deplin sau aproape pe deplin satisfăcute. Fără talentul digital adecvat, companiile nu vor putea profita la maxim de tehnologie pentru a debloca noi oportunităţi de creştere şi competitivitate“, a afirmat Rogge.

„Nu este suficient ca organizaţiile să caute abilităţi digitale la angajaţii noi, întrucât pur şi simplu nu există suficienţi oameni calificaţi pe piaţă. Acestea trebuie să le permită angajaţilor existenţi să înveţe de-a lungul carierei abilităţi noi, orientate spre viitor“, a punctat Rogge.

El a insistat asupra faptului că în prezent toate companiile au devenit companii de tehnologie: „În lumea de azi, fiecare companie este o companie de tehnologie, ceea ce înseamnă că fiecare angajat, în orice poziţie s-ar afla, va avea nevoie de un anumit nivel de abilităţi digitale. Acesta este motivul pentru care vom continua să lucrăm cu clienţii din întreaga regiune CEE şi din Europa pentru a ne asigura că angajaţii de la toate nivelurile pot debloca aceste abilităţi şi pot porni ei înşişi şi companiile lor pe calea succesului digital“.

Recalificarea angajaţilor va deveni crucială în contextul exploziei adopţiei de soluţii de inteligenţă artificială, a adăugat liderul Microsoft. „Aceasta este o abordarea pe care Microsoft încearcă să o împărtăşească cu clienţii, pe măsură ce aceştia adoptă transformarea digitală. Recalificarea şi perfecţionarea angajaţilor vor deveni şi mai importante în era AI, în care Forumul Economic Mondial (WEF) estimează că vor fi create 133 de milioane de noi locuri de muncă până în 2022. Multe dintre acestea vor fi în domenii noi, neexplorate, de la specialişti în AI, învăţare automată sau big data, la designeri de interacţiuni om-maşină şi ingineri de robotică. De fapt, 80% din locurile de muncă pe care ne aşteptăm să le vedem până în 2025 încă nu există. Lipsa de competenţe digitale adecvate poate împiedica companiile să profite de toate beneficiile parcursului lor de transformare. Companiile din CEE care au adoptat tehnologii cloud observă deja o cerere cu 35% mai mare de persoane cu competenţe tehnice faţă de cele care nu au adoptat aceste tehnologii. Cu toate acestea, aşa cum arată datele, acest talent este rar, iar concurenţa în recrutare este acerbă. De aceea, pe lângă susţinerea laturii tehnice a transformării digitale, Microsoft se axează şi pe susţinerea clienţilor în perfecţionarea angajaţilor lor, într-un mod care să avantajeze rezultatul final.”

 

Liderul Microsoft a împărtăşit şi câteva dintre experienţele proprii ale companiei:

►De exemplu, iniţiativa Microsoft Learn, o platformă deschisă gratuită ce include cursuri şi conţinut concepute pentru a ajuta oamenii să deprindă abilităţi în tehnologiile cloud, oferă profesioniştilor de toate nivelurile şansa de a-şi dezvolta abilităţile tehnice, de a obţine rezultate bune sau de a se pregăti pentru certificările bazate pe roluri. În acest an, obiectivul propus este ca 100.000 de profesionişti din CEE să finalizeze cu succes module online din domeniile necesare rolurilor pe care le au la locul de muncă.

►Învăţarea faţă în faţă rămâne un pilon major al eforturilor noastre: în acest an, compania găzduieşte până la 80 de zile de formare Microsoft pentru 2.000 de experţi din 12 ţări CEE şi oferă clienţilor educaţie cloud aprofundată suplimentară pentru o varietate de roluri, de la administratori de sistem la dezvoltatori sau specialişti AI.

►Partenerii joacă un rol esenţial în stimularea inovaţiei şi transformării digitale şi de aceea aceştia au la dispoziţie cursuri de formare cloud intensive conduse de traineri pentru 10.000 de profesionişti din reţeaua Microsoft de parteneri.

►De asemenea, profesioniştii pot obţine legitimaţii de merit şi certificări pentru a evolua în carieră şi pentru un impact mai mare – acest lucru ajută la atingerea mai rapidă a unei productivităţi depline.

►În plus, în luna februarie a anului viitor, Microsoft va găzdui la Praga Microsoft Ignite The Tour, conferinţa lider în industrie care oferă instruire tehnică în ultimele tehnologii cloud pentru mii de producători de tehnologie, dezvoltatori şi profesionişti.

 

Microsoft Envision Forum, eveniment care va avea loc pe 19 noiembrie, în incinta Face Club, va reuni experţi şi lideri de succes din industrii diverse pentru o conversaţie despre inovaţie şi transformare digitală, dar şi modul în care acestea redefinesc fundamental modul în care companiile se poziţionează şi se dezvoltă într-o societate modernă.

ZF este partenerul media al Microsoft Envision Forum

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO