ZF 24

Ponta a prezentat planul de „investiţii strategice“ care nu spune nimic din ceea ce nu se ştia

Victor Ponta, premierul României: Vrem să avem cel puţin 10 miliarde de euro investiţii. gov.ro

Victor Ponta, premierul României: Vrem să avem cel puţin 10 miliarde de euro investiţii. gov.ro

Autor: Andrei Cîrchelan

11.07.2013, 21:26 1197

Planul prevede atragerea de investiţii de 10 mld. euro până la finalul anului, o ipoteză care nu este sprijinită de datele din trecut. Investiţiile străine au fost în primele patru luni ale anului de 322 mil. euro, în scădere cu aproape 35% faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un nivel de 494 milioane de euro.

În 2012, acestea au fost la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, situându-se la 1,6 mld. euro. Dar premierul a vorbit de investiţii de 10 mld. euro, până la sfârşitul acestui an. A mai vorbit de o creştere substanţială a absorbţiei fondurilor UE, absorbţie de 20%, ceea ce nu corespunde cifrelor furnizate de Ministerul Fondurilor Europene, pentru că la 20% sunt declaraţiile de cheltuieli transmise Comisiei Europene, în vreme ce rata absorbţiei este de 15,3% (2,9 mld. euro).

Prezentarea premierului s-a referit la proiecte cunoscute şi, întrebat de investiţii noi, acesta a spus că preferă să menţioneze doar proiectele „concrete“ pentru că discuţiile despre investiţiile potenţiale sunt foarte multe, dar nu toate pot avea un rezultat concret.

„În acest plan naţional de investiţii şi creare de locuri de muncă (50.000 de locuri de muncă până la sfârşitul anului – n.n.), etapa întâi 2012 a constat în consolidarea macroeconomică. Am ieşit pentru prima dată după 2008 din procedura de deficit excesiv. Este o decizie oficială acum, a Comisiei Europene.“

El s-a dus departe în trecut, arătând: „După trimestrul patru din 2011 şi trimestrul 1 din 2012 am ieşit din procedura de recesiune economică, şi chiar dacă anul trecut a fost o creştere mai mică decât cea prognozată, în special din cauza secetei şi a rezultatelor extrem de negative din agricultură. În acest an suntem nu doar în grafic, ci puţin peste ceea ce era prognozat.“

Premierul s-a mai lăudat că Guvernul a reuşit să deblocheze programele operaţionale presuspendate anul trecut.

„Suntem în procedura de aplicare a reformei privind ANAF-ul, în parteneriat cu Banca Mondială, în modul de organizare pe sistem regional, dar şi construcţia Direcţiei Antifraudă pe un model al ţărilor europene, care trebuie să ne aducă rezultate concrete în problema numărul unu, combaterea evaziunii fiscale“, a mai spus premierul, care a amintit creşterea economică de 2,2% din prima parte a anului, moneda relativ stabilă şi „capacitatea de a ne împrumuta pe pieţele externe la costuri minime.“ În rest, premierul a citit din „Planului Naţional de Investiţii Strategice şi crearea de locuri de muncă“, punând elementele de legătură - conjuncţiile şi prepoziţiile – acolo unde textul prezentării era prea schematic.

Precizare: Bosch urmează să deschidă două unităţi, la Cluj-Napoca şi Blaj, nu nouă. Informaţia publicată provine din Planul Naţional de Investiţii Strategice şi Crearea de Locuri de Muncă publicat pe website-ul Guvernului, accesibil aici.

Victor Ponta, premierul României:

Vrem să avem cel puţin 10 miliarde de euro investiţii. Principalele domenii de investiţii strategice şi pentru crearea de locuri de muncă vor fi: energia, unde vizăm independenţa energetică şi scăderea facturilor, resursele minerale, unde vizăm descoperirea de noi resurse şi noi proiecte cu standarde ridicate de mediu, agricultura, unde ne vom concentra pe dezvoltarea rurală, plăţile către agricultori şi investiţii pentru fermieri, industrie, unde căutăm competitivitate mai mare mai ales în domeniile auto, IT, comunicaţii şi parcuri industriale şi infrastructura, cu proiecte de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi feroviare.

Anul viitor, România va avea redevenţe la media europeană pentru toate resursele naturale, după ce expiră acei 10 ani din contractul semnat în 2004.

Am finalizat licitaţiile pentru POS T. În toamnă vom încheia procedurile de concesionare pentru autostrăzile Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova şi Centura Capitalei, Sud. Vom organiza licitaţii de 1,2 miliarde de euro pentru infrastructura feroviară, finanţate prin POS T.

Etapa 4 este Strategia de dezvoltare a României pe termen mediu şi lung: 2014-2018. Această etapă va consta în investiţii strategice în domenii strategice susţinute: energie, resurse, agricultură, industrie şi infrastructură.

Legat de strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung, în toamnă va fi dezbătut cu întreaga clasă politică un plan consensual de dezvoltare a României, 2014-2018.

Nu mai avem bani de luat de la Rompetrol, deoarece compania a transformat datoria în creanţe. Când am vândut o parte din acţiuni, cu obligaţia creării fondului de investiţii de 1 miliard de dolari, a fost o decizie bună. Rompetrol putea să intre în insolvenţă, cel mai mare creditor era acţionarul principal, iar noi rămâneam cu acţiuni într-o companie insolventă, fără locuri de muncă şi fără acel fond de un miliard de dolari pentru investiţii.

Acordul cu FMI e o garanţie pentru pieţele private, unde ne refinanţăm datoria, că România e o ţară stabilă. Acordul va fi tot de tip preventiv, nu vom accesa bani, avem de plătit bani, suntem un debitor important al FMI. Avem reforme structurale asumate, care merg mai departe şi ţin de angajament politic. Pentru România, esenţială este o asistenţă pentru reforme structurale.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO