ZF 24

Ponta îşi acuză propriii funcţionari de fraudă în textele de lege

Mediafax Foto

Autor: Adelina Mihai

12.06.2013, 19:40 2560
Premierul Victor Ponta şi-a acuzat ieri funcţionarii că au modificat în mod fraudulos textul OUG 55/2013 faţă de proiectul adoptat în şedinţa din 5 iunie, astfel încât, în loc ca impozitarea de 85% să fie valabilă pentru sumele compensatorii primite de foştii şefi ai Autorităţii de Supraveghere Fi­nan­ciară, aceasta a devenit aplicabilă pentru toate pachetele de „exit“ acordate executivilor şi de la stat, şi din privat.

Premierul a spus ieri miniştrilor că „noi degeaba decidem în şedinţa de guvern, că ne conduc funcţionarii“ şi că ordonanţa adoptată în şedinţa de guvern are un conţinut diferit faţă de cea transmisă la Monitorul Oficial. Deşi în trecut au mai existat situaţii când s-a revenit asupra unor texte de acte normative, aceasta este pentru prima dată când un premier îşi acuză subalternii de fraudă într-un astfel de caz.

„Premierul, ministrul finanţelor şi cel al bugetului nu au reuşit să citească cu atenţie o ordonanţă de o pagină şi nici nu au avut consilieri care să îi atenţioneze. Dacă altcineva a modificat ceea ce a semnat premierul, atunci este deja caz penal“, a spus avocatul Gabriel Biriş.

 
 
Nebuloasa cu taxa de 85% pe bonusul de exit continuă
 
După câteva zile în care avocaţii şi consultanţii fiscali au explicat efectele OUG 55/2013 (care impozitează cu 85% sumele compensatorii acordate membrilor consiliilor de adminis­traţie sau de conducere cu ocazia încetării contractului de muncă, fie că lucrează la stat sau la privat), premierul a anun­ţat ieri că şi-a trimis Corpul de Control să verifice dacă cineva a modificat ordonanţa aprobată în şedinţa de guvern.
 
„Văd că adoptăm în Guvern acte normative şi, după aia, se publică altfel. Vreau să trag un semnal de alarmă foarte serios pentru toţi miniştrii: noi degeaba decidem în şedinţa de guvern, că ne conduc funcţionarii. Am în faţă textul decis în Guvern: «Prin excepţie de la prevederile privind Codul fiscal, cota de impozit de 85% pentru veniturile reprezentând sume compensatorii, cu ocazia încetării contractului de muncă, angajaţilor cu funcţii de conducere şi persoanelor care sunt numite în calitatea de membru în consilii de conducere din cadrul ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) şi din cadrul autorităţilor care se reorganizează prin ordonanţa de înfiinţare a ASF». Deci, asta am adoptat noi în şedinţa de guvern, la Monitorul Oficial a mers altceva. Aveţi mare grijă, vreau să şi dăm afară pe cine dintre funcţionari se crede mai deştept decât Guvernul“, a spus ieri Ponta miniştrilor în şedinţa de guvern, citat de Mediafax.
 
Avocaţii spun însă că subiectul impozitării de 85% pe sumele compensatorii ale managerilor ar trebui să se afle printre ultimele pe lista premierului, care ar trebui să se ocupe mai bine de problema evaziunii fiscale şi a absorbţiei fondurilor europene.
 
„Aruncatul cu vina pe altcineva este o obişnuinţă, dar există o mare problemă aici: premierul, ministrul finanţelor şi cel al bugetului nu au reuşit să citească cu atenţie o ordonanţă de o pagină şi nici nu au avut consilieri care să îi atenţioneze. Dacă altcineva a modificat ceea ce a semnat premierul, atunci este deja caz penal“, a spus Gabriel Biriş, partener al firmei de avocatură şi consultanţă fiscală Biriş Goran.
 
El a adăugat că va fi mai dificil să se obţină o modificare a acestui act normativ în Parlament, mai ales că există discuţii între parlamentari pentru că unii cred că o ordonanţă aplicabilă doar pentru patru persoane nu este constituţională şi că, în acest caz, cea mai bună soluţie ar putea fi o altă ordonanţă de urgenţă care să corecteze greşeala. „Între timp, legea este în vigoare şi îşi produce efectele“, adaugă Biriş.
 
Aplicarea, în forma actuală, a legii riscă să creeze tensiuni şi blocaje semnificative în activitatea multora dintre angajatorii aflaţi în situaţia de a înceta raporturile cu personalul din conducere, este de părere avocatul Şerban Pâslaru, partener specializat în dreptul muncii în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
 
„Chiar dacă intenţia anunţată de Guvern a fost alta, totuşi textul actual al OUG 55/2013 nu face vreo precizare sau distincţie între impozitarea compensaţiilor acordate în sectorul public şi cel privat, urmând, pe cale de consecinţă, să aibă o aplicabilitate generală. Iar efectele nu vor întârzia să apară. De exemplu, angajatorii care procedează la restructurări de personal vor fi nevoiţi să-şi suplimenteze bugetele dedicate acestor programe, punându-şi astfel în pericol situaţia economică şi financiară, şi-aşa fragilă“, a spus Şerban Pâslaru. El a  mai adăugat că un alt efect anticipat al acestei ordonanţe este reducerea dramatică a compensaţiilor primite efectiv de personalul disponibilizat.
 
„Practic, plata acestor sume nu va mai asigura compensarea prejudiciului suportat de un salariat ca urmare a pierderii locului de muncă, ci doar suplimentarea veniturilor bugetare prin aplicarea unui <supra-impozit pe concedieri>“, a mai spus avocatul.
 
Guvernul a decis impozitarea cu 85% a oricăror „salarii/ indemnizaţii/ sume compensatorii“ acordate membrilor consiliilor de administraţie şi consiliilor de conducere cu ocazia încetării contractului de muncă. Prevederea se aplică atât pentru autorităţi, cât şi pentru companii şi bănci de stat sau private. Impozitul de 85% a fost introdus prin Ordonanţa de Urgenţă numărul 55/2013 publicată joia trecută în Monitorul Oficial, prin derogare de la articolul 43 din Codul fiscal care stabileşte cota de impozit de 16%.
 
Când s-a anunţat aprobarea ordonanţei, Guvernul a spus că această impozitare de 85% va fi aplicată doar pentru plăţile compensatorii la care au dreptul foştii membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dar forma ordonanţei publicate în Monitorul Oficial după decizia Guvernului nu se referă la aceşti foşti membri, ci la toţi angajaţii cu funcţii de conducere şi persoanele care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, de aici rezultând că se aplică atât la nivelul întregului sector de stat - nu doar pentru membrii celor trei foste comisii - cât şi pentru mediul privat.
 
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO