ZF 24

Povestea tabloului din spatele fotoliului guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

Povestea tabloului din spatele fotoliului guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

Autor: Luciana Georgescu

18.06.2014, 15:50 874

Tabloul Mercur din Sala Consiliului de Administraţie BNR face parte din tezaurul Băncii Naţionale Române, alături de alte picturi importante, lingouri, monede şi obiecte de aur.

Lucrarea Mercur, care este ilustrată pe timbrele cu valoare nominală de 1,4 lei, aparţine pictorului George Demetrescu Mirea, un artist consacrat al României.

Pictorul a studiat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti cu Theodor Aman, iar la vârsta de 25 de ani a participat la Războiul de Independenţă (1877-1878), ca pictor  ataşat, alături de Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szatmary şi Sava Henţia.

În 1879 Demetrescu Mirea a obţinut o bursă de studii la Paris la clasa lui Carolus Duran de la École des Beaux Arts.

Între 1887 şi 1888 a executat pictura plafonului Casei Vernescu din Bucureşti. În 1897 este numit director al Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, funcţie pe care o va deţine până în 1927.

Printre cele mai importante lucrări ale pictorului G.D. Mirea se numără decoraţiunile murale de la Banca Naţională a României şi Casa Scriitorilor din Bucureşti, precum şi pe cele de la Universitatea din Iaşi.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470