ZF 24

Preşedintele Consiliului Concurenţei despre deciziile Curţii de Apel: Probabil vom face recurs în cazul Orange

Preşedintele Consiliului Concurenţei despre deciziile Curţii de Apel: Probabil vom face recurs în cazul Orange

Autor: Adrian Seceleanu

12.06.2013, 11:41 516

Consiliul Concurenţei (CC) va studia motivarea instanţei în cazul deciziei de anulare a amenzii aplicate de autoritate companiei Orange într-un dosar de abuz de poziţie dominantă şi va face, cel mai probabil, recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat pentru ZF Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC.

Curtea de Apel Bucureşti a admis ieri acţiunea Orange de anulare a amenzii de 35 mil. euro primite de la Consiliul Concurenţei, respingând pe de altă parte o acţiune similară a Vodafone, care a fost amendată în acelaşi dosar cu 28,5 mil. euro.

“Ieri instanţa s-a pronunţat în legătură cu deciziile Consiliului Concurenţei prin care companiile Vodafone şi Orange au fost sancţionate pentru abuz de poziţie dominantă. Cu toate că sunt speţe similare, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia în cazul Vodafone, dar a anulat-o pe cea în cazul Orange. Având în vedere faptul că hotărârea acestei instanţe nu este definitivă, după ce vom primi şi vom analiza motivarea Curţii de Apel Bucureşti în cazul Orange, probabil că vom face recurs la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a spus Chiriţoiu.

În acest dosar, Orange România a fost asistat de echipe de avocaţi din cadrul firmelor D&B David şi Baias şi Stoica & Asociaţii, precum şi de avocaţi din departamentul juridic intern.

AFACERI DE LA ZERO