Fostul negociator al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a fost numit noul prim-ministru al Franţei, pe măsură ce preşedintele Emmanuel Macron încearcă să formeze un nou guvern şi să rezolve impasul politic de după alegeri, scrie Financial Times.
În vârstă de 73 de ani, Barnier este un veteran al partidului conservator francez Les Républicains (LR), una dintre formaţiunile cu care Macron a discutat pentru a obţine sprijin în camera inferioară a parlamentului şi pentru a forma un cabinet stabil care să nu împiedice reformele sale anterioare.
În ultimele săptămâni au apărut mai mulţi candidaţi din administraţia publică şi din partidele de stânga şi de dreapta, dar aceştia au fost marginalizaţi de luptele politice dintre mişcările rivale care încearcă să se elimine reciproc.
Termenul limită pentru începerea discuţiilor privind bugetul pe 2025, care urmează să aibă loc luna viitoare, şi situaţia precară a finanţelor publice ale Franţei, accentuează urgenţa de a depăşi impasul politic.
Barnier, un politician experimentat al LR, a refuzat să comenteze speculaţiile cu privire la posibilitatea de a fi nominalizat ca premier al Franţei.
Joi, Barnier a s-a prezentat ca fiind un candidat mai bun decât Xavier Bertrand, preşedintele regional al LR, care fusese aproape de a obţine postul cu o zi înainte, conform unor surse apropiate discuţiilor.
Partidul de extremă-dreapta Rassemblement National (RN), condus de Marine Le Pen, care deţine un număr semnificativ de locuri în parlamentul francez, a devenit, în practică, un arbitru în acest proces. În final, RN a blocat nominalizarea lui Bertrand, un adversar de lungă durată al partidului în nordul Franţei, unde extrema-dreaptă are o influenţă considerabilă.
„Nominalizarea lui Xavier Bertrand sau, în lipsa acestuia, a lui Michel Barnier ar presupune o logică clară”, a declarat joi Jean-François Copé, un important politician LR, la postul de radio RTL, subliniind că, deşi o alianţă de stânga a obţinut cele mai multe locuri în parlament, partidele de dreapta au câştigat o cotă mai mare din votul popular.
Nominalizarea lui Barnier ar marca o schimbare surprinzătoare pentru fostul negociator al UE în discuţiile cu Marea Britanie privind Brexit-ul. Barnier a încercat să devină candidatul LR la alegerile prezidenţiale din 2022, dar a pierdut în faţa rivalei Valérie Pécresse, care a fost eliminată în primul tur cu mai puţin de 5% din voturi, în timp ce Macron a fost reales după ce a învins-o pe Le Pen în turul al doilea.
În campania respectivă, Barnier a adoptat o poziţie dură asupra imigraţiei, propunând un moratoriu de trei până la cinci ani pentru sosirile în Franţa ale persoanelor din afara UE şi afirmând că imigraţia „a scăpat de sub control”. Această abordare a surprins pe unii dintre cei care îl cunoşteau de la Bruxelles, putând să atragă, totodată, o susţinere concrentă din partea partidului lui Le Pen.