Cotaţia aurului a scăzut cu 14% în ultimele 12 luni, pe fondul unei scăderi fără precedent a cererii de aur pe plan mondial. În trimestrul al doilea, cererea pentru aur la nivel mondial s-a prăbuşit la 856 tone, atingând minimul ultimilor patru ani pe fondul vânzărilor fără precedent făcute de fondurile de investiţii tranzacţionabile (ETF-uri). Fondurile de investiţii au fost cele au care au susţinut avansul din ultimii ani ai aurului. Astfel că se ridică întrebarea cât de viabil mai este proiectul de exploatare de la Roşia Montană.
Unii analişti se grăbeau anul trecut să anunţe că uncia de aur ar putea atinge preţul de 2.000 dolari, însă previziunile au fost infirmate iar în prezent o uncie de aur se tranzacţionează la 1.300 dolari (o uncie este egală cu 31,1 grame). Costul de extracţie a unei uncii de aur la Roşia Montană este de circa 800-900 dolari. Nici companiile miniere nu o duc mai bine: sub presiunea scăderii preţului la aur şi a unor niveluri ridicate de datorii cauzate de achiziţiile făcute în anii trecuţi, acţiunile companiilor miniere au scăzut pe bursă. Acţiunile companiei Gabriel Resources, cea care dezvoltă proiectul Roşia Montană, au scăzut cu 30% în ultimul an, iar cele ale companiei Barrick au pierdut 45% în acelaşi interval.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.08.2013.