• Leu / EUR4.7260
  • Leu / GBP5.3065
  • Leu / USD4.2193
ZF 24

Preţul de vânzare a acţiunilor Romgaz este de 30 de lei. Statul încasează 390 de milioane de euro pe 15% din companie

Preţul de vânzare a acţiunilor Romgaz este de 30 de lei. Statul încasează 390 de milioane de euro pe 15% din companie

Autor: Andrei Chirileasa

1 nov 2013 2393

Statul a stabilit preţul de vânzare a acţiunilor Romgaz Mediaş (SNG) la 30 de lei/acţiune şi va încasa 1,734 miliarde de lei (390 de milioane de euro) pentru pachetul de 15% pe care l-a vândut în ofertă.

Circa 64% din ofertă a fost alocată sub formă de acţiuni listate pe bursa de la Bucureşti şi 36% a fost alocată sub formă de GDR-uri (certificate de depozit) listate pe bursa de la Londra.

Tranşa investitorilor mici a fost majorată de la 15% din ofertă la 20% din ofertă, datorită interesului uriaş înregistrat.

​Nivelul subscrierilor din oferta Romgaz a depăşit orice aşteptări. Pe tranşa investitorilor mici s-au înregistrat 11,903 ordine unide de cumpărare pentru 153,5 milioane de acţiuni, valoarea ordinelor ridicându-se la 4,91 mld. lei (1,1 miliarde de euro).

Pe tranşa investitorilor instituţionali s-au înregistrat 204 conturi unice, iar cererea s-a ridicat la 1,7 miliarde de euro, potrivit datelor anunţate de Departamentul pentru Energie, cel care a vândut acţiunile.

Cererea a fost mai mare pentru GDR-uri (certificte de depozit), respectiv 63% din total, faţă de doar 34% pentru acţiuni, deoarece majoritatea fondurilor de investiţii străine au preferat aceste instrumente care vor fi tranzacţionate pe bursa de la Londra.

În final, statul a hotărât să aloce doar 36% din ofertă pe GDR-uri şi 64% pe acţiuni, pentru a satisface cererea internă şi pentru a oferi mai mult oxigen bursei de la Bucureşti.

Statul a vândut în total 57,8 milioane de acţiuni, iar intervalul de preţ a fost între 24 de lei şi 32 de lei. Cererea ridicată de acţiuni a urcat preţul către nivelul superior al intervalului.

În urma alocării, 20% din acţiunile vândute în ofertă au ajuns la investitorii mici (persoane fizice), alte 20% la investitori instituţionali români (fondurile de pensii locale, fonduri de investiţii), 13% au fost alocate către o instituţie financiară internaţională, 11% către investitori instituţionali străini care şi-au exprimat preferinţa pentru acţiuni tranzacţionate pe bursa de la Bucureşti, şi 36% au fost alocate în GDR-uri.


 

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7260
Diferență: 0,0233
Ieri: 4.7249
Azi: 4.2193
Diferență: -0,1136
Ieri: 4.2241
Azi: 5.3065
Diferență: 0,2645
Ieri: 5.2925
Azi: 4.2262
Diferență: 0,0947
Ieri: 4.2222