ZF 24

Preţurile produselor energetice în creştere cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2013

Preţurile produselor energetice în creştere cu 3,6%...

Autor: Liviu Iancu

03.06.2014, 10:04 129

În aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 0,8%, după ce preţurile pe piaţa internă au crescut cu 1,1%, iar cele pe piaţa externă s-au majorat cu 0,3%.

Preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ la produsele energetice, cu 3,6%, industria bunurilor de uz curent, cu 1,9%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 1,4% şi industria bunurilor de capital, cu 0,4%.

Scăderi de preţuri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (-2,4%).

În aprilie 2014, comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale din România au crescut cu 1,2%. Majorările s-au înregistrat atât pe piaţa internă (1,7%), cât şi pe piaţa externă (0,1%).

Comparativ cu luna precedentă, preţurile au înregistrat creşteri în industria energetică (4,6%), industria bunurilor de uz curent (0,2%) şi industria bunurilor de capital (0,1%).

Scăderi de preţuri s-au constatat în industria bunurilor intermediare, cu 0,2%, şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 0,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO