ZF 24

Primăria Oradea investeşte 18 mil. euro în reabilitarea şi amenajarea spaţiilor verzi din oraş

Primăria Oradea investeşte 18 mil. euro în...

Autor: Laurentiu Cotu

28.09.2023, 18:00 167

Primăria Oradea a demarat un program de investiţii de 18 mil. euro, finanţat prin Programul Operaţional Regional, pentru reabilitarea ţi amenajarea a patru parcuri ţi locuri de relaxare din oraş. Programul de investiţii presupune şi asigurarea securităţii spaţiului public prin iluminat şi supraveghere video corespunzătoare, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea.

’’În etapele anterioare de finanţare am avut subvenţionate zonele degradate care au fost transformate în parcuri, şi atunci prin proiecte de aproximativ 10 milioane de euro am transformat peste 7 ha de zone degradate în zone verzi. În etapa actuală se finanţează reabilitarea parcurilor din Oradea. Avem în acest moment o sumă alocată pe partea de spaţii verzi de 18 milioane euro prin Programul Operaţional Regional, care sunt bani rezervaţi pentru Oradea. Primăria Oradea a finalizat proiectele tehnice necesare pentru reabilitarea parcurilor, urmează să dăm drumul la procedura de achiziţie a serviciului de execuţie, deci în primăvara anului viitor toate aceste parcuri vor intra în reabilitare, iar până la începutul anului 2025 vor fi şi finalizate’’, a declarat Florin Birta, primarul municipiului Oradea, într-un comunicat de presă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO