ZF 24

Primele date financiare oficiale ale Lidl după cinci ani de prezenţă în România

Primele date financiare oficiale ale Lidl după cinci ani...
14.05.2016, 11:30 2285

Retailerul german Lidl, prezent pe piaţa locală oficial din 2011, şi-a raportat la Ministerul de Finanţe rezultatele pe 2014 când a obţinut afaceri de 3,9 mld. lei (875 mil. euro). Datele pe 2014, publicate astăzi, sunt primele date financiare disponibile pentru compania Lidl Discount de după 2011, anul când au intrat oficial pe piaţă.

Compania care administrează reţeaua de circa 200 de magazine de tip discount a terminat anul 2014 cu afaceri de 3,9 mld. lei şi profit de 60 mil. lei la un total de 3.500 de salariaţi. Pentru anii 2013 sau 2012 nu există informaţii disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Cum arată restaurantul preferat al fanilor lui Putin. Motivul pentru care a devenit celebru. Galerie FOTO

Cum arată noile uniforme ale Tarom, semnate Cătălin Botezatu. Galerie FOTO

Datele pe 2015 nu sunt încă publice pentru grupul german, însă în contextul în care compania a deschis circa zece magazine anul trecut iar consumul a avansat cu 9%, businessul nemţilor este posibil să se fi apropiat de 1 mld. euro. Anul financiar al Lidl începe la 1 martie şi se termină la finalul lunii februarie.

Lidl a intrat pe piaţa locală oficial în 2011 prin preluarea unui alt discounter, Plus, care avea 107 magazine, Apoi, nemţii au deschis la rândul lor 80-90 de unităţi de la zero.

Cele mai bune oraşe în care să locuieşti. Din top 10, şapte sunt europene. Galerie FOTO

Cum arată noul sediu din San Francisco al companiei LinkedIn. Galerie FOTO

Oficialii discounterului spuneau anul trecut că nu mai e mult până la pragul de 1 mld. euro, fără a înainta însă un orizont de timp. Pe piaţa locală Kaufland, Carrefour şi Auchan au depăşit acest prag în 2015, potrivit datelor existente în prezent.

Lidl este parte a grupului german Schwarz, care mai deţine local şi Kaufland. Acesta din urmă este liderul comerţului local, cu afaceri de circa 2 mld. euro anul trecut potrivit estimărilor ZF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO