ZF 24

Produsele ecologice detin peste 25% din exportul de fructe si legume

05.09.2007, 16:02 28

Romania a exportat anul trecut legume si fructe in valoare de circa 75 de milioane de euro, peste 25% din valoare fiind asigurata din vanzarea produselor ecologice, in special nuci, potrivit datelor Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL).

"Cu un export de legume si fructe de circa 75 de milioane de euro in 2006, Romania se situeaza printre primii 20 de exportatori mondiali din domeniu. Peste 20 de milioane de euro din acest export s-au realizat cu produse ale agriculturii ecologice, 75% constituind exportul de nuci", se arata intr-un comunicat al MIMMCTPL.

Agricultura ecologica are in prezent o cota de piata de sub1%, potrivit firmelor de profil, insa domeniul devine din ce in ce mai atractiv pentru fermieri. Anul trecut peste 3.000 de producatori si comercianti de produse ecologice s-au inregistrat la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), iar suprafetele cultivate ecologic au crescut de la 110.400 de hectare la 143.000 de hectare, potrivit datelor MADR. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO