ZF 24

Promisiuni mari de la Ministerul Transporturilor: În 2024 vom livra circa 150 de kilometri de autostrăzi, dar după 2025 vom livra cel puţin 200 de kilometri anual

Autor: Bogdan Alecu

17.10.2024, 00:08 9040

Ministerul Transporturilor vrea ca România să ajungă la un total de peste 2.800 km de drum rapid până în 2030 A0 – noua centură a Capitalei, A1 Piteşti-Sibiu şi A7 Bucureşti-Paşcani sunt proiectele care ar trebui încheiate în următorii patru ani.

Anul 2024 deja a adus comenzi record ale statului român pentru piaţa de construcţii, în condiţiile în care numai în iulie erau scoase la licitaţie proiecte de infrastructură, spitale, şcoli în valoare de peste 10 miliarde de euro. Mai mult, constructorii se aşteaptă ca până în 2030 valoarea proiectelor publice să urce la cel puţin 120 mld. euro.

„Începând cu anul 2020 am dezvoltat foarte multe proiecte şi am demarat foarte multe licitaţii. Din acest motiv, astăzi avem în construcţie 800 km de autostradă şi în licitaţie încă 500 km. În 2025 vom atinge recordul de a avea în şantier peste 1.000 km de autostradă. Astfel, dacă anul acesta vom livra circa 150 km de drum rapid, după 2025 vom putea da în trafic anual cel puţin 200 km de drum nou. Până în 2030 vom ajunge la 2.800 km de drum rapid“, a spus Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF&CEC Bank.

El spune că acum constructorii care au contracte de execuţie vor să păstreze un ritm, motiv pentru care au angajat munci­tori, au luat utilaje în leasing şi au acum nevoie de lucrări. „Mai mult, avem mulţi româi care se întorc în ţară pentru a lucra pe şantierele de aici. În fiecare şantier pe care am fost am văzut tineri care au revenit în România deoarece aici este foarte mult de construit“, a explicat secretarul de stat.

Irinel Ionel Scrioşteanu a explicat însă că infrastructura pe plan local ar avea nevoie de o companie care să asigure mentenanţa drumurilor, mai ales în condiţiile în care România ar avea aproape 3.000 de kilometri de auto­stradă în 2030.

De partea cealaltă, Ministerul Transporturilor a reluat în acest an planul pentru realizarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) care are drept scop optimizarea proceselor investiţionale în infrastructura rutieră, astfel încât CNAIR să se concentreze pe întreţinerea drumurilor naţionale şi autostrăzilor, iar CNIR pe proiecte noi care să nu mai fie întârziate ani la rândul.

„Decizia de a înfiinţa CNIR a fost una bună, dar dacă tot sunt două companii, ar trebuia una pentru întreţinere. Compania de drumuri – CNAIR – a început să funcţioneze deja la un nivel bun în ultimii ani şi este dificil să faci transferul unor proiecte în derulare. Din punctul meu de vedere era mai eficient să înfiinţăm o companie nouă pentru întreţinerea, să predăm mentenanţa deoarece erau mai uşor de preluat decât proiectele în derulare care sunt de zeci de miliarde de euro“, a subliniat secretarul de stat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2025