ZF 24

Proprietara magazinelor cu preţuri mici Miniprix: Online-ul a fost ca o gură de oxigen pentru noi, ne-a ajutat să facem faţă crizei. Şi criza nu s-a încheiat

Proprietara magazinelor cu preţuri mici Miniprix:...

Autor: Cristina Roşca

23.09.2013, 16:44 21658

Lanţul de magazine cu preţuri mici Miniprix, lansat pe piaţa locală acum mai bine de un deceniu, a ajuns să aibă zilnic 3.000 de clienţi, dintre care circa o treime online. Dezvoltarea pe online, începută acum circa patru ani, a ajutat compania să reziste în criza financiară care s-a simţit în portofelele românilor. Astfel, astăzi, magazinului online contribuie cu 35-40% la cifra de afaceri a companiei.

"Acum patru ani am deschis magazinul online şi am fost printre pionieri. Acum tot mai mulţi retaileri de profil fac asta, iar cei care nu o fac ar trebui să o facă", este de părere Ana Maria Cristina, proprietarul companiei şi fost preşedinte al ARIS (Agenţia Română pentru Investiţii Străine).

După deschiderea magazinului online acum patru ani compania a dezvoltat recent şi o aplicaţie pentru telefoane, s-a extins cu operaţiunile online şi în Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina şi a dezvoltat portofoliul magazinului online care vinde acum şi produse complementare, precum servicii turistice, electrocasnice sau produse pentru casă, grădină şi maşină.

"Pe pieţele externe mergem cu paşi mici. În Bulgaria spre exemplu am ajuns la aproximativ 100 de comenzi pe zi deşi am început cu resurse puţine, respectiv un site în limba bulgară şi o echipă de suport care vorbeşte limba."

Ana Maria Cristina spune că aceeaşi abordare a avut-o şi pentru Ucraina, însă situaţia este acolo mult mai dificilă deoarece în afara graniţelor UE există bariere vamale mult mai greu de depăşit.

"Spre exemplu, Poşta Română nici nu are sistem de cash on delivery. Deşi interes există, întâmpinăm dificultăţi de natură logistică."

Antreprenoarea adaugă faptul că o altă problemă o reprezintă costurile de livrare care sunt şi de zece ori mai mari decât în Bulgaria, unde sunt comparabile cu cele interne. Diferenţa vine pe de-o parte din faptul că transportul se face cu compania de curierat DHL, deci produsele sunt livrate cu avionul. Pe de alta, sumei finale i se adaugă şi taxele vamale precum şi alte taxe.

De unde provin hainele

Totuşi, Ana Maria Cristina crede că există oportunităţi de dezvoltare, însă va merge cu paşi mărunţi, aşa cum a făcut-o încă de la începuturile businessului în 1999.

"Primul magazin Miniprix l-am deschis în decembrie 1999. Este un brand românesc, o afacere de familie. În momentul în care am decis să pornim la drum conceptul de hard-discount exista atât la nivel european, cât şi în SUA."

Conceptul de hard-discount presu­pune cumpărarea de stocuri sau de capete de serie şi vânzarea produselor la preţuri mai mici. Astfel Miniprix cumpără de la mai mulţi retaileri şi producători români şi străini haine, încălţăminte şi accesorii, produsele fiind vândute la 20-30% din preţul iniţial.

"Avem şi furnizori din România, şi din UE şi din afara ei. Pe piaţa locală se produc haine foarte frumoase şi bune, la fel şi încălţăminte. Avem contracte cu anumiţi furnizori care produc special pentru noi. De la alţii cumpărăm capetele de serie. În UE avem contracte cu intermediari care la rândul lor cumpără de la lanţurile mari care fac destocaj."

În momentul în care o companie cumpără nu alege produsele sau măsurile, ci cumpără tot ce există într-un stoc. În acest context unele produse pot avea defecte sau alte probleme.

"Noi avem trei filtre de control, însă în final tot pot apărea haine cu defecte."

În ultimii ani pe piaţa locală au apărut tot mai multe magazine pe format outlet, fie monobrand, fie multibrand, însă Miniprix a fost unul dintre primele, având deja o istorie de 14 ani pe piaţa locală.

"În genul acesta de business trebuie să rulăm volume mari de marfă. Avem zilnic circa 3.000 de clienţi (online şi offline, n.red.)."

Ana Maria Cristina spune că numărul clienţilor din Bucureşti a rămas relativ constant, însă numărul total a crescut odată cu dezvoltarea online-ului deoarece compania operează livrări în toată ţara, dar şi în afară.

Clienţii de pe online comandă mai multe produse decât cei din magazinele fizice, unul dintre motive fiind acela că la un coş de peste 100 de lei transportul este gratuit.

"Online-ul a fost ca o gură de oxigen pentru noi, ne-a ajutat să facem faţă crizei. Şi criza nu s-a încheiat."

Nu a trecut criza

Ultimul magazin fizic deschis de companie a fost cel din cartierul dormitor Militari, în 2008, ultimul an de boom economic. Celelalte trei unităţi - zona 1 Mai, Piaţa Romană şi Otopeni - au fost deschise în perioada 1999-2001. Planurile de viitor ale Miniprix nu vizează deschiderea de noi magazine fizice, ci dezvoltarea tuturor canalelor deja existente - reţele sociale, vânzări online, la distanţă şi magazinele offline. În prezent toate canalele de vânzare sunt deservite de un centru logistic amplasat lângă Bucureşti.

"Este o afacere foarte ordonată deoarece suntem într-un business unde trebuie să îi oferi clientului ceea ce vrea în momentul în care vrea. Când ai o comandă trebuie să ştii de unde să iei bluza galbenă."

Astfel, trebuie să existe un control foarte bun al stocurilor. După dez­vol­tarea ma­gazinului online de haine şi în­căl­ţăminte Miniprix compania şi-a extins acum 7-8 luni portofoliul, vân­zând electrocasnice, cosmetice şi cărţi.

"Nu vrem să ne facem mall online, însă am vrut să ne diversificăm oferta pentru ca astfel clientul final să aibă un management al timpului cât mai bun şi un cost de livrare cât mai mic. Astfel, în momentul în care vine curierul clientul primeşte toate produsele o dată."

Compania a decis să îşi diversifice activitatea şi canalele de vânzare pentru a fi cât mai ferită de criza financiară care a dus la o scădere a consumului şi a puterii de cumpărare.

"Am început cu un magazin de cartier în zona 1 Mai, unde consumatorii sunt educaţi şi ştiu ce vor să cumpere. Abia terminasem facultatea de un an când am decis să deschidem. A fost o chestiune de opor­tunitate."

Toate magazinele companiei sunt deschise în spaţii închiriate şi antre­prenoarea spune că a ales acest model de business pentru că atunci când ai un business în retail poţi să te dezvolţi dacă ai contracte flexibile şi bine negociate.

"Caracteristicile unui business în retail sunt diferite de cele al unui business în domeniul imobiliar."

Miniprix este operat de compania M-Fashion şi a terminat anul trecut cu afaceri de 73,5 mil. lei, în creştere cu circa 20%, şi cu un profit de 2 mil. lei, în scădere cu peste 30%.

Ana Maria Cristina spune că deşi cifra de afaceri a crescut în criză, profitul este cel care a avut de suferit. Mai mult, criza nu s-a încheiat.

"Ar fi un an fericit dacă am reuşi să ne menţinem cifra de afaceri la nivelul anului trecut. Anul a fost dificil, a continuat contracţia pieţei, iar concurenţa pe online s-a înteţit."

În criză compania şi-a redus şi numărul de angajaţi de la circa 400 la 320 deoarece a fost nevoie de o eficientizare a activităţii şi de o reducere a costurilor.

"Am găsit modalităţi de creştere a productivităţii. A trebuit să menţinem costurile cu forţa de muncă la nivel redus pentru că sunt altele pe care nu le putem controla."

Istoria Miniprix

  • În decembrie 1999 a fost deschis primul magazin Miniprix din România în zona 1 Mai din Capitală;

  • la câteva luni distanţă compania s-a extins cu un magazin în Otopeni, vizavi de aeroportul Henri Coandă;

  • pe 8 septembrie 2001 reţeaua ajunge la trei magazine odată cu inaugurarea spaţiului din Piaţa Romană;

  • ultimul magazin fizic deschis de Miniprix este cel din cartierul Militari din Capitală, în 2008, ultimul an de boom economic. Compania a deschis magazine fizice doar în Bucureşti;

  • în urmă cu patru ani a început dezvoltarea pe online;

  • recent compania a dezvoltat şi o aplicaţie pentru telefoane, s-a extins cu operaţiunile online şi în Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina şi a dezvoltat magazinul online care vinde acum şi produse complementare, precum servicii turistice, electrocasnice sau produse pentru casă, grădină şi maşină.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO