ZF 24

Protestatarii faţă de proiectul Roşia Montană au blocat Piaţa Universităţii din Bucureşti

Protestatarii faţă de proiectul Roşia Montană au...

Autor: Andrei Dumitrescu

13.10.2013, 21:20 410

Protestatarii s-au adunat, duminică, în Capitală, la staţia de metrou 1 Mai, şi au mers în marş, timp de aproximativ trei ore, până la Piaţa Universităţii, în cea de-a şaptea săptămână de proteste faţă de proiectul minier.

În Piaţa Universităţii, ei au ocupat intersecţia, trecând de cordonul de jandarmi care încercau să îi oprească.

Pe traseu, ei s-au oprit în Piaţa Victoriei, unde aproximativ 3.000 de manifestanţi au format frunza ce reprezintă logo-ul campaniei "Salvaţi Roşia Montană!", cu ajutorul unor bucăţi de hârtie verzi şi roşii pe care le-au ţinut deasupra capului.

În faţa sediului Guvernului, ei au scandat "Demisia" şi "Trădarea de ţară, în aur se măsoară".

Manifestanţii au ajuns apoi la sediul DNA, unde au manifestat aproximativ 10 minute, scandând "DNA, vrem dosarul Roşia" şi "DNA fă-ţi birou la Roşia", după care au pornit din nou în marş, spre Piaţa Universităţii, strigând "Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu" şi "USL, PDL, aceeaşi mizerie".

Duminică în urmă cu o săptămână, aproximativ 100 de oameni s-au adunat la sediul DNA unde au scandat lozinci antiguvernamentale, acuzându-l pe premierul Victor Ponta că intervine în justiţie şi cerând demisia acestuia, în urma schimbărilor făcute de procurorul general Tiberiu Niţu la direcţie. Pe 2 octombrie, Tiberiu Niţu a dispus încetarea delegării procurorului Lucian Papici, şeful Secţiei I din DNA, care a finalizat urmărirea penală în dosarul Referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea, şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru.

Protestatarii faţă de proiectul Roşia Montană, care, în 6 octombrie, au mers în marş timp de aproximativ trei ore, din cartierul Militari până în Piaţa Universităţii, nu li s-au alăturat atunci celor care protestau la DNA.

Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Manifestanţii cer ca Parlamentul să respingă proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană şi să interzică, prin lege, folosirea cianurilor în activităţile miniere din România, Guvernul să respingă, prin hotărâre, în regim de urgenţă, acordul de mediu, Roşia Montană să fie inclusă pe lista tentativă a României pentru includerea în patrimoniul UNESCO şi demisia premierului Victor Ponta şi a celor patru iniţiatori ai proiectului de lege: miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

În urmă cu o săptămână, aproximativ 7.000 de protestatari faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au mers în marş timp de aproximativ trei ore, din cartierul Militari până în Piaţa Universităţii, oprindu-se pe traseu la Palatul Cotroceni.

În 29 septembrie, peste 2.000 de persoane au plecat în marş de la metrou Titan spre Universitate, pe traseul bd. Nicolae Grigorescu - bd. Camil Ressu - Dristor - bd. Mihai Bravu - str. Dristorului - str. Delea Nouă - Calea Călăraşilor - bd. Corneliu Coposu - bd. I. C. Brătianu.

În 22 septembrie, aproximativ 15.000 de persoane au participat la marşul de protest faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană, aceşti mergând de la Universitate, pe Bulevardul Carol, Bulevardul Pache Protopopescu, Şoseaua Iancului, Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Ferdinand, de unde au revenit în Piaţa Universităţii, pe care au ocupat-o timp de câteva ore.

În 15 septembrie, aproximativ 15.000 de oameni au participat la marşul din Capitală, care s-a desfăşurat pe traseul Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu şi Tineretului, de unde au revenit în Piaţa Universităţii.

În timpul manifestărilor din Capitală, protestatarii au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române.

Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre dezbatere.

Proiectul a fost analizat de Comisia parlamentară specială, la care au fost audiaţi, până vineri, reprezentanţi ai mai multor instituţii. Membrii comisiei încep săptămâna viitoare dezbaterea proiectului pe articole.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini.)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO