ZF 24

Radiografia infectărilor la nivel naţional: Peste 300 de localităţi din România au rata de infectare mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori

Radiografia infectărilor la nivel naţional: Peste 300...

Autor: Andreea Tobias

23.09.2021, 15:24 729

Peste 300 de localităţi din România au rata de infectare mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori. Cele mai mari incidenţe sunt în localităţi din Cluj, Sibiu, Caraş-Severin şi Maramureş.

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicităţii, joi, lista cu localităţile care au incidenţa cumulată la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori.

Cele mai mari incidenţe sunt în: Cătina şi Ploscoş (judeţul Cluj), Şeica Mică (judeţul Sibiu), Pojejena (Caraş-Severin) şi Bârsana (Maramureş): 12,08, 9,66, 10,03, 9,47, respectiv 9,1 la mie.

12 localităţi au incidenţe mai mari de 7 la mie, 3 mai mari de 8 la mie şi 4 mai mari de 9.

În topul celor 306 localităţi cu rata de infectare mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori, ultimele locuri sunt ocupate de Doljeşti (Neamţ) şi Sohodol (judeţul Alba), cu rată de infectare de 3 la mie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO