România se află într-un moment economic unic în ultimii 30 de ani: industrii întregi se maturizează, companii cu ADN românesc pătrund pe pieţele internaţionale, iar parteneriatele strategice cu SUA, Japonia şi Europa capătă o greutate nouă într-un context geopolitic complicat. Şi totuşi, în ciuda acestei realităţi relativ încurajatoare, brandul nostru de ţară rămâne blocat într-o metaforă fără direcţie şi fără legătură cu performanţa românească: „frunza în vânt”.
Este un simbol simpatic, dar nepotrivit pentru o economie care produce tehnologie globală, devine (sau, mai bine spus, îşi propune să devină) pivot energetic regional, exportă produse agroalimentare şi demonstrează creativitate în gaming, design sau VFX. Cel puţin în unele domenii, România nu mai este purtată de vântul altora. Întrebarea este cum generalizăm această situaţie.
Pentru ca această realitate să fie consolidată, România trebuie să îşi schimbe rapid modelul economic pe baza căruia a crescut în ultimele două decenii. Modelul bazat pe forţă de muncă ieftină, outsourcing şi consum alimentat din importuri şi-a atins limitele. El ne-a dus în Uniunea Europeană, dar nu ne poate duce singur în liga economiilor dezvoltate. Fără o resetare strategică, riscăm ceea ce economiştii numesc „middle-income trap”: stagnarea într-o zonă de confort care erodează competitivitatea şi împinge ţara spre plafonare. Iar în contextul în care Polonia, Cehia, Ungaria sau Estonia accelerează agresiv investiţiile în inovaţie, educaţie tehnologică şi branduri naţionale puternice, România nu-şi mai poate permite această ezitare. Pentru că vânturile favorabile din ultimele două decenii s-ar putea să fie rapid înlocuite de furtuni care ne trântesc la pământ.
Calea de ieşire este clară şi testată deja de alţii – talent, excelenţă, performanţă reală şi exportabilă. Nu promisiuni, nu ambiţii fără rezultate, ci capacitatea de a produce valoare adăugată scalabilă şi competitivă internaţional. România are deja astfel de rezultate. IT&C reprezintă aproape 8% din PIB şi poate ajunge la 12–15% dacă accelerăm tranziţia de la outsourcing la produse proprii. Energia devine un pilon strategic european, de la SMR-uri la gazul din Marea Neagră şi eolianul offshore. Agroalimentarul românesc îşi trimite campionii pe trei continente, industria mobilei face din România un furnizor major pentru UE, iar sectoarele creative deja consolidează reputaţia noastră internaţională.
Aceasta este România reală, una în mişcare, în transformare. Iar această transformare trebuie comunicată şi orchestrată strategic printr-un brand de ţară modern: RomaniaGlobala – o ţară care creează, inovează şi exportă valoare. Fără un brand puternic, România intră în competiţia globală cu handicap. În timp ce vecinii noştri îşi promovează identităţi coerente – „Poland Tastes Good”, „e-Estonia” sau platformele industriale ale Ungariei şi Cehiei – România continuă să se ascundă în spatele unei frunze turistice care nu spune nimic despre economia reală.
Este momentul să trecem de la simboluri inadecvate la strategie. Construirea unui brand naţional nu mai poate fi exclusiv responsabilitatea statului, care nu are ritmul, continuitatea sau capacitatea tehnică necesare unui asemenea proiect. Sectorul privat trebuie să devină motorul central: Concordia, CNIPMMR/ IMM Romania, RBL, Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi liderii economiei româneşti au expertiza, conexiunile şi vizibilitatea globală necesare pentru un brand credibil. Un brand funcţional este un contract cu lumea: spune cine eşti, ce oferi şi încotro vrei să mergi. Iar pentru România, este momentul ca acest contract să fie renegociat la standardele unei economii emergente puternice.
Odată cu reconfigurarea brandului, România trebuie să pună în mişcare o strategie coerentă de internaţionalizare. Companiile româneşti trebuie sprijinite sistematic să intre pe pieţe majore – SUA, Singapore, Dubai, Riyadh, São Paulo, Nairobi. Avem nevoie de huburi economice, de programe de scale-up global, de fonduri de investiţii public-private şi de o diplomaţie economică profesionistă, măsurată prin rezultate, nu prin participări protocolare şi care nu aduc nimic. Extinderea globală nu este un lux, ci o condiţie pentru a evita stagnarea şi pentru a transforma România într-un actor economic relevant.
În această logică, 2026 trebuie să fie anul în care România îşi asumă această nouă identitate şi devine Anul României Globale Ambiţioase. Un an în care spunem clar lumii că suntem o economie emergentă puternică, o ţară de creatori, inovatori şi constructori. Un an în care renunţăm la modestia strategică şi la simboluri care nu spun nimic şi adoptăm o poziţionare fermă: nu mai acceptăm roluri secundare, nu mai aşteptăm validarea altora, nu mai lăsăm alţii să ne definească. 2026 trebuie să fie momentul în care România îşi afirmă un brand coerent, o strategie de internaţionalizare, un sector privat implicat şi o diplomaţie economică modernă, profesionistă, aliniată cu ambiţiile noastre reale.
RomaniaGlobala — ţara care creează, inovează şi exportă valoare — nu este un slogan, ci direcţia în care România deja merge. Este timpul doar să acceptăm explicit această direcţie, să o explicăm şi să o susţinem împreună. Dacă dorim să depăşim cu adevărat statutul de economie emergentă şi să intrăm în liga economiilor dinamice, trebuie să ne asumăm deschis ceea ce realitatea confirmă deja: România nu mai este o frunză în vânt. România îşi poate crea strategic un drum economic care să aducă dezvoltare pentru următoarele două decenii.
