ZF 24

Raiffeisen a anunţat un amplu proces de restructurare pentru operaţiunile din Europa Centrală şi de Est în urma pierderilor de 493 de milioane de euro de anul trecut

Raiffeisen a anunţat un amplu proces de restructurare pentru operaţiunile din Europa Centrală şi de Est în urma pierderilor de 493 de milioane de euro de anul trecut

Autor: Cristian Hostiuc

10.02.2015, 10:14 3801

Grupul austriac Raiffeisen a anunţat în această dimineaţă că-şi reduce operaţiunile din Rusia şi vinde banca deţinută în Polonia, ca parte a măsurilor de restructurare cauzate de criza din Ucraina, care i-a adus prima pierdere, scrie Bloomberg.

Raiffeisen Bank International, divizia din care fac parte şi opreţiunile din România, a raportat o pierdere de 493 de milioane de euro pentru anul trecut, din cauza provizioanelor făcute pentru operaţiunile din Ucraina, Rusia, Polonia şi Asia.

De asemenea, Raiffeisen a anunţat că-şi va reduce expunerea, ori va ieşi din China şi Singapore şi are în vedere vânzarea operaţiunilor din Slovenia.

Raiffeisen, al doilea cel mai mare grup financiar din Europa  Centrală şi de Est, după UniCredit , a cumpărat operaţiunile din Polonia de la Eurobank în 2012, pentru care a plătit 605 milioane de euro.

În comunicatul Raiffeisen nu se menţionează vreo măsură de restructurare în România.

Profitul înainte de taxe a scăzut la 23 de milioane de euro în 2014, de la 835 de milioane de euro în anul precedent, potrivit datelor preliminare publicate de banca austriacă, citate de MEDIAFAX.

Veniturile nete din dobânzi au urcat uşor, de la 3,729 de miliarde de euro la 3,789 miliarde de euro, în timp ce veniturile din comisioane au coborât de la 1,62 de miliarde de euro la 1,58 miliarde de euro.

Provizioanele pentru credite neperformante sau problematice au crescut anul trecut la 1,716 miliarde de euro, de la 1,149 miliarde de euro în 2013, în timp ce cheltuielile administrative generale au scăzut la 3,024 miliarde de euro, de la 3,34 miliarde de euro.

Soldul creditelor şi avansurilor către clienţi s-a situat la 78,272 miliarde euro, în coborâre comparativ cu 2013, de la 80,635 miliarde de euro, iar depozitele atrase de la clienţi au scăzut la 66,094 miliarde de euro, de la 66,437 miliarde euro.

Valoarea totală a activelor RBI se situa la 121,89 de miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, în scădere faţă de nivelul consemnat la finalul lui 2013, de 130,64 miliarde de euro.

În aceste condiţii, RBI a anunţat că nu va plăti dividende pentru anul fiscal 2014.

RBI va publica raportul anual în data de 25 martie, când va prezenta cifrele finale pentru anul 2014 şi estimările pentru acest an.

La finalul lunii septembrie a anului trecut, Raiffeisen Bank International avea 530 sucursale în România, în urcare de la 529 sucursale în aceeaşi perioadă a anului trecut.

AFACERI DE LA ZERO