ZF 24

Remus Borza: Anul 2013 este sfârşitul epopeii pentru regenerabile, la fel cum în 2008 s-a spart bula imobiliară

 Remus Borza: Anul 2013 este sfârşitul epopeii pentru...

Autor: Roxana Pricop

09.05.2013, 13:13 510

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, se aşteaptă ca anul 2013 să marcheze un declin al pieţei de energie regenerabile din cauza excedentului de producţie care există la nivelul întregii pieţe de energie.

„Anul 2013 este sfârşitul epopeii pentru regenerabile, la fel cum anul 2008 a însemnat  spargerea bulei imobiliare pentru că România are un excedent de producţie. În 2012 regenerabilele au produs 10 terawaţi, iar în acest an mă aştept să producă alţi 5 terawaţi. Acest excedent de producţie nu poate fi valorificat intern din cauza scăderii consumului la consumatorii industriali cât şi la cei casnici. Pentru a-l valorifica extern, trebuie să fim competitivi pentru că nimeni nu va cumpăra megawatul la graniţă cu 51 de euro. O soluţie este un cablu submarin care să lege România de Turcia pentru că în Turcia megawatul se vinde cu 61 de euro”,a mai spus Borza.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO