ZF 24

Renault intră în hora zvonurilor privind testele de emisie de carbon. Acţiunile producătorului auto francez s-au prăbuşit cu 20% ştergând aproape 6 mld. de euro din valoarea companiei. Acţiunile Peugeot au scăzut cu 7%

Renault intră în hora zvonurilor privind testele de...
14.01.2016, 14:20 2148
Acţiunile producătorului francez Renault au scăzut cu 20% pe fondul speculaţiilor că procurorii francezi au sechestrat anumite computere din câteva locaţii de teste, aparent ca parte a unei anchete legate de testele de emisii de carbon, anunţă Bloomberg.
 
“Corpul de Control al Ministerului Economiei a efectuat de dimineaţă verificări la câteva locaţii unde se făceau teste şi se acordau certificate pentru motoare”, a spus Florent Grimaldi, un oficial din cadrul sindicatului CGT. El a lăsat impresia că aceste descinderi sunt legate de investigaţii mai ample care au legătură cu scandalul de la Volkswagen.
 
Renault a anunţat că urmează să facă o declaraţie, iar comisarii nu au făcut niciun comentariu până acum, precizează Bloomberg.
 

Acţiunile Renault au scăzut cu 16%, la 72,98 euro pe unitate, iar declinul a atins 20% la un moment dat, cel mai amplu după 2008.

Titlurile Peugeot au coborât cu 8%, la 13,61 euro pe unitate.

Producătorii auto au intrat în atenţia autorităţilor de reglementare din luna septembrie, după ce conducerea Volkswagen a recunoscut că a înşelat testele de poluare pentru 11 milioane de automobile diesel la nivel mondial, prin instalarea unor softuri ilegale care reduc nivelul emisiilor. Scandalul a izbucnit în urma unei investigaţii a autorităţilor americane.

Autorităţile franceze investighează din septembrie dacă VW a înşelat clienţii în privinţa nivelului emisiilor automobilelor diesel şi s-a angajat să extindă cercetările la toţi producătorii, între care Renault şi PSA Peugeot Citroen.

Separat, autoritatea franceză pentru mediu a început testarea aleatorie a vehiculelor, pentru a vedea diferenţele dintre rezultatele testelor de laborator şi cele ale testelor în condiţii reale.

Peugeot a anunţat în octombrie că nu a folosit niciodată softuri pentru modificarea rezultatelor testelor de poluare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO