ZF 24

Reteaua de cafenele 5 to go deschide trei birouri regionale de franciză, la Iaşi, Cluj şi Timişoara, pentru a accelera extinderea brandului la nivel national

Reteaua de cafenele 5 to go deschide trei birouri...

Autor: Roxana Rosu

30.05.2024, 11:33 309

Reteaua de cafenele 5 to go deschide, începând cu luna iunie, trei birouri regionale de franciză, la Iaşi, Cluj şi Timişoara, pentru a creşte prezenta brandului la nivel national.

Lantul are 580 de cafenele în acest moment şi vrea să ajungă la un total de 650 de locaţii până la finalul anului şi atingerea bornei de 1.000 de cafenele în următorii 4 ani.

Aproximativ jumătate din unităti se află în Bucureşti, iar expansiunea propusă presupune atât consolidarea prezenţei în oraşe cu un număr semnificativ de cafenele 5 to go deja deschise, precum Constanţa, Oradea, Suceava, Iaşi, Cluj şi Timişoara, cât şi accesarea unui număr de aproximativ 40 de oraşe noi.  5 to go este prezentă şi în Ungaria, unde operează patru cafenele, administrate de un partener care deţine masterfranciza. În paralel, reteaua este prezenţă şi în Franţa cu trei unităţi, deschise în parteneriat cu Donuterie (o afacere locală – n.red).

„Ne-am propus un ritm alert de dezvoltare la nivel local, iar din analizele făcute recent reiese că putem ajunge 1000 de locaţii în România într-un timp chiar mai bun decât cel propus, dacă susţinem acest demers prin acţiuni concrete, complementare celor pe care le-am implementat până acum, care să ne aducă mai aproape de zonele pe care le vizăm şi să ne păstreze cât mai conectaţi cu cei care vor franciza aici. Una dintre aceste măsuri este deschiderea celor trei birouri locale, despre care am convingerea că ne vor ajuta în scalarea businessului“, declară Radu Savopol, cofondator 5 to go.

 Reteaua a fost lansată în 2015 de către antreprenorii Radu Savopol şi Lucian Bădilă .

„O relaţie strânsă cu francizaţii este esenţială pentru funcţionarea businessului nostru. Ne apropiem deja de 300 de antreprenori în reţea, unii care gestionează două sau trei cafenele, alţii fără prea multă experienţă în acest domeniu, iar pentru ei – şi pentru noi - este extrem de important să le fim aproape şi să le oferim susţinere one to one oricând este necesar. Deschiderea acestor birouri regionale este un pas care contribuie semnificativ la consolidarea echipei şi la un răspuns mult mai prompt când situaţia o cere“, completează Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

 La nivelul întregii retele, 5 to go a obţinut în 2023 afaceri de circa 41 mil. euro, cu apro­ximativ 37% mai mari decât anul anterior, conform calculelor ZF.

 
GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)