Tesla a făcut duminică un pas uriaş spre viitorul mobilităţii lansând un număr limitat de taxiuri complet autonome, care au preluat pentru prima dată pasageri plătitori în Austin, Texas. Evenimentul marchează o premieră absolută pentru companie — şi un moment pe care Elon Musk îl consideră definitoriu pentru viitorul Tesla, informează Reuters.
CEO-ul a anunţat pe platforma sa X că lansarea robotaxiurilor este „culminarea unui deceniu de muncă intensă”, subliniind că echipele care au dezvoltat cipurile AI şi software-ul de pilot automat au fost create „de la zero” în cadrul Tesla.
Duminică dimineaţă, în cartierul South Congress din Austin, mai multe Tesla au fost observate rulând fără şofer pe scaunul din faţă, dar cu o persoană aşezată în dreapta, în rol de supraveghetor. Potrivit companiei, în această fază-pilot sunt implicate aproximativ 10 vehicule, într-un test limitat şi strict monitorizat.
Preţul unei curse? Fix 4,20 dolari, a scris Musk, făcând aluzie la cifra pe care o foloseşte adesea ca glumă internă în ecosistemul Tesla.
Pentru acest test, Tesla a invitat un grup select de influenceri să încerce serviciul în premieră. Printre ei, investitorul Sawyer Merritt a postat pe X un videoclip cu propria cursă: a comandat un robotaxi prin aplicaţie şi a fost transportat la un bar local, Frazier’s Long and Low — totul fără şofer.
Deşi testul din Austin este un pas simbolic uriaş, experţii din industrie avertizează că Tesla mai are un drum lung de parcurs. Philip Koopman, profesor de inginerie computerizată la Carnegie Mellon şi specialist în vehicule autonome, a spus că acest test este „sfârşitul începutului — nu începutul sfârşitului”.
În pofida entuziasmului public, transformarea acestei tehnologii într-o reţea scalabilă de taxiuri autonome ar putea dura ani sau chiar decenii, spun analiştii.
Valoarea imensă a acţiunilor Tesla este din ce în ce mai mult legată de capacitatea companiei de a livra promisiunile lui Musk: robotaxiuri complet autonome şi roboţi umanoizi. Reuşita acestor proiecte ar putea redefini nu doar transportul urban, ci şi întreaga industrie auto, unde Tesla este deja lider absolut în ceea ce priveşte capitalizarea.
Lansarea vine în contextul în care şi autorităţile se mişcă rapid: vineri, guvernatorul republican Greg Abbott a semnat o lege care obligă companiile ce operează vehicule autonome în Texas să obţină un permis special de funcţionare.