ZF 24

Rezervele valutare ale BNR au crescut în luna mai cu 1,2 miliarde euro

Rezervele valutare ale BNR au crescut în luna mai cu 1,2...

Autor: Roxana Rosu

01.06.2016, 14:36 2318

Rezervele valutare ale BNR au crescut în luna mai cu 1,2 miliarde euro, la 32,67 miliarde euro, faţă de 31,47 miliarde euro la 30 aprilie 2016, în condiţiile în care intrările s-au ridicat la 1,45 miliarde euro.

Potrivit BNR, intrările din luna mai au reprezentat modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1.000 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

În acelaşi interval, ieşirile au totalizat 250 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,624 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au fost de 36,29 miliarde euro, faţă de 35,2 miliarde euro la finele lui aprilie.

Plăţile efectuate în perioada ianuarie – mai în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, au totalizat 2,47 miliarde euro iar cele scadente până la finele anului însumează aproximativ 2,9 miliarde euro. În cadrul acestora din urmă, plăţile scadente în luna iunie 2016 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, reprezintă suma maximă lunară de rambursat pentru acest an şi însumează circa 1,8 miliarde euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO